Ieri, Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor a organizat un seminar cu tema "Promovarea şi implementarea de măsuri active pentru şomeri şi tinerii şomeri de lungă durată din comuna Popeşti, prin cursuri de formare profesională, iniţiere şi asistenţă antreprenorială", privind reconversia profesională a forţei de muncă din zona Popeşti.
Titlurile zilei
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
"Capitalismul este la fel de periculos ca şi comunismul"
La 19 ani de la căderea comunismului în România, Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român - ASTRADROM - a organizat, la Beiuş, conferinţa cu tema "Pe urmele mărturisitorilor", susţinută de teologul Fabian Seiche, din Cluj-Napoca, şi Iulia Mocanu, din partea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Turda (AFDP).
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Egiptul vrea armistiţiu între Israel şi grupurile palestiniene
Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, acuzat de Hamas şi Hezbollah de complicitate cu Israelul, intenţionează să continue efortul de mediere pentru obţinerea unui nou armistiţiu între grupările palestiniene şi Israel, relatează AFP.
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Gazul - o problemă şi anul viitor
Pe lângă diferendele cu preşedintele Victor Iuşcenko, premierul ucrainean Iulia Timoşenko are o problemă mult mai mare pe cap. Astfel, gigantul energetic rus, Gazprom a ameninţat Ucraina cu sistarea livrării gazelor naturale către Ucraina de la 1 ianuarie 2009. Ca urmare, la sfârşitul săptămânii trecute, Timoşenko şi Vladimir Putin au încercat să rezolve problema prin telefon, în contextul restanţelor mari de plată pe care le are Ucraina faţă de compania rusească furnizoare.
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Barack Obama se vrea un preşedinte sportiv
Preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, se antrenează aproape zilnic în sala de gimnastică pentru a se pregăti de ceremonia de învestitură de la 20 ianuarie, relatează The Sunday Times în ediţia electronică.
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Rusia are în plan 39 de zboruri spaţiale în 2009
Rusia intenţionează să lanseze 39 de zboruri în spaţiu în 2009, cu 12 mai multe decât pe parcursul acestui an, a declarat, ieri, şeful agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Anatoli Perminov, informează AFP.
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Tăriceanu şi Orban candidaţi la şefia PNL
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Geoană a participat la şedinţa de Guvern
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Vrea "o minimă lună de miere" pentru noul Executiv
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Ultima oră: Doar trei salarii medii pentru mamele "de bani gata"
Limita de plafonare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului a fost discutată, ieri, de Guvern şi stabilită, în principiu, la nivelul a trei salarii medii pe economie, o decizie urmând să fie luată în şedinţa de astăzi a Executivului. "S-a căzut de acord asupra unui plafon al indemnizaţiilor pentru mame, iar acest plafon a fost stabilit de principiu la trei salarii medii pe economie. O decizie finală se va lua în şedinţa de marţi (n.r. - astăzi) a Guvernului", au afirmat surse oficiale.
- 30 Decembrie 2008
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


