În timp ce ofensiva israeliană asupra Fâşiei Gaza a intrat în cea de-a zecea zi, comunitatea internaţională încearcă din răsputeri să pună capăt conflictului. Principala iniţiativă a venit din partea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, care a început ieri un turneu de două zile în Orientul Mijlociu.
Titlurile zilei
-
Schimbare majoră în urbanism: Primăria Oradea va prelua avizarea proiectelor din întreaga zonă metropolitană
ORADEA. Consiliul Local Oradea a aprobat un nou regulament care modifică radical modul în care se vor obține avizele de urbanism în regiune. Începând de luna aceasta, Municipiul Oradea devine oficial coordonatorul procesului de avizare pentru toate cele 14 comune din Zona Metropolitană, punând în aplicare noile prevederi ale Codului urbanismului (Legea nr. 169/2026).
-
ANPC atrage atenția: consumatorii primesc mai puțin produs pentru aceeași sumă - Păcăliți la gramaj
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantității unui produs în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional, astfel încât consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă.
-
Tabără pentru Tineret în localitatea Câmp - Se caută constructor
Consiliul Județean Bihor a lansat joi, 27 august, licitația pentru execuția lucrărilor la viitorul Centru Județean de Orientare Școlară și Profesională cu Centru de Agrement/Tabără pentru Tineret din localitatea Câmp, orașul Vașcău.
-
Mihai Jurca, șeful Cancelariei primului-ministru: Cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor
Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, printr-o postare pe Facebook.
-
Amplasarea mobilierului urban în cvartale de locuit - Procedura a fost simplificată
Primăria Oradea a aprobat o procedură privind soluționarea solicitărilor referitoare la mobilierul urban din cvartalele de locuit, prin care sunt stabilite reguli unitare pentru amplasarea băncilor, coșurilor pentru deșeuri, rastelurilor pentru biciclete și a altor elemente de mobilier urban.
-
Fenomen rar la Universitatea din Oradea - Magnoliile au înflorit din nou
Un fenomen rar se petrece în campusul central al Universității din Oradea. Magnoliile au înflorit pentru a doua oară în acest an.
Stăruinţa Săcueni, o echipă inconstantă în evoluţii
Timp de aproape zece ani a fost antrenor la echipele de juniori ale Liceului cu Program Sportiv Bihorul, la diferite categorii de vârstă. Chiar dacă în această perioadă n-a obţinut o calificare la un turneu semifinal sau final, din grupele pregătite de el au ieşit câţiva fotbalişti care s-au afirmat deja chiar şi la nivelul primelor două eşaloane.
.
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Şahiştii au făcut primele mutări
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Minoră trimisă în faţa magistraţilor pentru spargeri de locuinţe
O adolescentă de 16 ani din localitatea bihoreană Tăut a fost trimisă în judecată de procurorii orădeni, alături de un taximetrist şi alţi doi bărbaţi. Cei patru au intrat în casa unui cetăţean turc de unde au furat mai multe bunuri, de la televizoare cu plasmă la haine sau obiecte de lux. Câteva ore după prima lovitură, hoţii au spart un alt imobil.
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Semnalaţi cazurile de minori abandonaţi sau neglijaţi la 0259/983
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Trimis în judecată pentru delapidare
Procurorii bihoreni au trimis în judecată un timişorean în vârstă de 25 de ani care, fiind angajat agent de vânzări la o firmă din Oradea, şi-a însuşit banii proveniţi din vânzarea mărfurilor.
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Flash rutier
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
În aşteptarea deciziei ASP, angajaţii Serviciului de Ambulanţă îşi desfăşoară activitatea normal
Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor au anunţat ieri că îşi vor desfăşura activitatea normal, cel puţin până când Autoritatea de Sănătate Publică Bihor va lua o decizie în ceea ce priveşte demiterea managerului Tiberiu Bondar. Miercuri, în ultima zi din 2008, peste 200 de angajaţi ai SAJ aflaţi în afara orelor de program au protestat în curtea instituţiei, nemulţumiţi de propunerile făcute de Ministerul Sănătăţii, liderii sindicali precizând atunci că nu garantează că oamenii nu îşi vor întrerupe activitatea din 5 sau 6 ianuarie.
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Direcţia Poliţiei de Frontieră Oradea are un nou adjunct
Comisarul şef de poliţie Liviu Marius Galoş a fost numit director adjunct al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, în urma unui concurs desfăşurat la IGPF Bucureşti. Comisarul şef s-a născut la 24 februarie 1966, în Bucureşti, este căsătorit şi are doi copii, ocupând de-a lungul timpului diverse funcţii în cadrul Poliţiei de Frontieră, dar şi în cadrul Ambasadei României la Roma.
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste
Tarifele RCA au crescut cu 10-30%
Companiile de asigurări au majorat tarifele la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) valabile în 2009 cu procentaje cuprinse între 10% şi 30%, iar în unele cazuri au diferenţiat nivelul primei în funcţie de marca şi vechimea maşinii, vârsta, experienţa şi judeţul în care domiciliază şoferul.
- 06 Ianuarie 2009
- Citeste


