Ciocniri între poliţie şi demonstranţi au avut loc în faţa Parlamentului din Sofia, pe fondul unei manifestaţii la care au participat circa 1.000 de persoane care protestau faţă de corupţie şi guvern, a anunţat Ministerul de Interne, într-un comunicat citat de AFP.

Poliţişti purtând căşti de protecţie şi înarmaţi cu bastoane şi scuturi au dispersat manifestanţii, care aruncau cu bulgări de zăpadă, pietre şi petarde. Peste 30 de persoane au fost arestate şi cinci poliţişti răniţi, potrivit poliţiei, care a precizat că trei dintre persoanele reţinute aveau asupra lor explozibil artizanal. Cel puţin un manifestant a fost rănit şi un geam al Parlamentului a fost spart, potrivit unui jurnalist AFP. Naţionalişti, pensionari, agricultori, suporteri de fotbal, studenţi şi liceeni au participat la această manifestaţie. Primarul capitalei, Boiko Borisov, a cerut stoparea manifestaţiei pentru a evita o agravare a situaţiei.