Titlurile zilei
-
Centrul Cultural Multifuncțional - Lucrările la noua sală de spectacole avansează
Lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional, începute în anul 2024, dar suspendate timp de aproximativ un an după ce au fost identificate omisiuni privind cantitățile de materiale prevăzute în proiectul tehnic, au ajuns la un stadiu de aproximativ 16%, iar termenul de finalizare este luna octombrie 2027.
-
Înainte ca deșeurile din construcții să fie acoperite de apă - Zona Coada Lacului Leșu a fost igienizată
Speculând perioada în care acumularea Leșu a fost golită pentru lucrările de reabilitare a barajului, unii riverani au transformat zona Coada Lacului într-un depozit ilegal de deșeuri din construcții.
-
Primăria Oradea extinde măsurile de protecție a populației în contextul caniculei Bisericile, puncte de refugiu
În contextul avertizărilor meteorologice privind temperaturile extreme și disconfortul termic accentuat, Primăria Oradea continuă măsurile de protejare a populației, punând la dispoziția cetățenilor o rețea extinsă de spații răcoroase și puncte de refugiu, destinate în special persoanelor vârstnice, celor cu afecțiuni cronice și tuturor celor afectați de caniculă.
-
Adrian Hatos, numit în Consiliul Național al Cercetării Științifice - O promovare la vârful Educației
Prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării, nr. 4577/2026, prof. univ. dr. habil. Adrian Hatos, conducătorul Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din Oradea, a fost numit membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS).
-
Testul suprem: Berlin Național 2026, - „Formula 1” a columbofiliei româneşti revine în 8 august
Sezonul competițional columbofil pentru porumbeii maturi atinge punctul culminant. Sâmbătă, 8 august, cerul Germaniei va deveni martorul celui mai dur și prestigios maraton aviatic din Europa de Est: Berlin Național 2026.
-
Intervenție a echipajelor SMURD pe Bulevardul Magheru din Oradea - Un bărbat a căzut de la etajul cinci
Astăzi, în jurul orei 13.00, un apelant al numărului unic 112 a semnalat că o persoană a căzut de la etajul 5 al unui bloc de locuințe situat pe Bulevardul General Gheorghe Magheru din Oradea.
Azilul de Noapte, luat cu asalt de persoanele fără adăpost
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Graniţa cu Ungaria, pe primul loc la infracţiuni
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Prezenţă slabă la probele speciale ale tezelor cu subiect unic
- 28 Februarie 2009
- Citeste
"Igiena - mama sănătăţii"
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Orădenii vor fi instruţi în domeniul managementului resurselor umane
- 28 Februarie 2009
- Citeste
A venit vremea revanşei! - FC Bihor Oradea - Unirea Alba Iulia
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Beiuşenii au câştigat duelul bihorean
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Ce se-ntâmplă, doctore?!
Blocul operator de la Spitalul Clinic Judeţean s-a transformat, joi, într-un "câmp de luptă" între doi medici, ambii chirurgi în cadrul aceleiaşi instituţii sanitare. Dr. Ion Mânea şi dr. Adrian Duşe se pare că au avut o mică dispută, al cărei motiv nu se cunoaşte cu exactitate. Dr. Marius Pârcioagă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, aşteaptă ca la începutul săptămânii viitoare conducerea
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Centrul de Informaţii Turistice se mută pe Corso
Municipalitatea orădeană îşi propune să reabiliteze Pasajul Madach de pe Corso, urmând ca o parte din spaţiu să fie transformată în Centru de Informaţii Turistice, iar cealaltă jumătate să fie deschisă pentru accesul trecătorilor.
- 28 Februarie 2009
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Laudă-mă gură, că eu n-am măsură! Diana Șoșoacă dixit: „Cred că toți bărbații și-ar dori o soție ca mine”. Silvestru știe, doar a lăsat-o că nu mai putea de bine. Un gest de mare omenie. Să se mai bucure și alți români de așa... patrimoniu național.
Rolul şefului de stat este unul decisiv mai cu seamă în acest context marcat de volatilitate şi de escaladare retorică. Preşedintele nu este şi nu poate fi un simplu martor ce consemnează discuţii ce nu duc nicăieri. Preşedintele nu poate ceda nimănui misiunea de a acţiona spre a identifica o cale spre desemnarea unui nou premier.
Crişana TV
Sezonul competițional columbofil pentru porumbeii maturi atinge punctul culminant. Sâmbătă, 8 august, cerul Germaniei va deveni martorul celui mai dur și prestigios maraton aviatic din Europa de Est: Berlin Național 2026.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


