Titlurile zilei
-
Măsuri pentru reducerea consumului de energie în Oradea: Iluminatul public va fi aprins cu o oră mai târziu
Pe perioada crizei energetice cu care se confruntă România, Primăria Oradea a decis să amâne cu o oră aprinderea iluminatului public, pentru a reduce consumul în intervalul în care sistemul energetic național este cel mai solicitat. Mai exact, din această sptămână, iluminatul public în Oradea va fi aprins la ora 22.00, în loc de ora 21.00. Economia generată va fi de aproximativ 3,3 MWh pe zi.
-
Școala Gimnazială nr. 16 - Lucrările au fost finalizate și recepționate
Primăria Oradea a recepţionat lucrările de renovare și creștere a eficientizării energetice la Școala Gimnazială Nr. 16, una dintre cele mai mari unități de învățământ din Cartierul Rogerius.
-
Mănăstirea Izbuc. „Roagă-te și crede”, la ediția a II-a - Rugăciune și cântare închinate Maicii Domnului
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului din acest an, în lumina celei de-a opta luni din Anul omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, în ziua de Duminică, 2 august 2026, la Sfânta Mănăstire Izbuc – vatră de liniște, rugăciune și lucrare monahală – cu aleasă evlavie au avut loc mai multe evenimente liturgice și culturale.
-
Eclipsa totală de soare din 12 august 2026 - Oradea este privilegiată
Europenii vor fi martorii acestui fenomen astronomic la 27 de ani de la ultima eclipsă totală de soare produsă deasupra bătrânului continent. Fenomenul va fi cel mai bine văzut în partea de vest a țării, unde acoperirea discului Soarelui de către Lună va fi de maxim 33%, mai exact în Oradea.
-
Peste 550 de orădeni și-au verificat sănătatea - Bilanț DAS Oradea în iulie
Direcția de Asistență Socială (DAS) Oradea a încheiat cu succes programul dedicat monitorizării stării de sănătate a orădenilor.
-
Motociclist decedat în urma unui accident grav pe DN1, la ieșirea din Oșorhei
Un grav accident rutier s-a produs marți, 4 august, pe DN1, în afara localității Oșorhei. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o motocicletă, iar din păcate, motociclistul și-a pierdut viața.
S-au bătut singuri! - FC Bihor II - FC Baia Mare 1-3 (0-2)
- 02 Martie 2009
- Citeste
Liga I Frutti Fresh
- 02 Martie 2009
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR - LIGA a II-a, ETAPA a 18-a
- 02 Martie 2009
- Citeste
Nu se găsesc bani pentru programul "Şcoala după şcoală"
- 02 Martie 2009
- Citeste
Agenda politică
- 02 Martie 2009
- Citeste
De azi, intrăm în Postul Paştelui
- 02 Martie 2009
- Citeste
Păsări şi animale de blană la târg
Primul târg din acest an al Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale de blană "Lotus Oradea" a avut loc, ieri, în Cetatea Oradea şi a reunit sute de crescători din mai multe judeţe ale ţării. Orădenii iubitori de animale au avut şi de această dată din ce să aleagă, participanţii oferindu-le de la porumbei, găini sau fazani la căţei, pisici sau iepuri.
- 02 Martie 2009
- Citeste
Şi-a luat viaţa aruncându-se de pe pod
Zeci de curioşi s-au adunat sămbătă seara pe Podul Densusianu, după ce la numărul unic de urgenţă 112 s-a anunţat că o persoană s-ar fi aruncat de pe pod în apele Crişului Repede. La faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei, ale Inpectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor, Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare şi ale Serviciului de Ambulanţă.
- 02 Martie 2009
- Citeste
Înregistrarea menţiunii privind reducerea capitalului social
- 02 Martie 2009
- Citeste


