Pentru a marca Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din locuințe, celebrată, în acest an, miercuri, 21 iunie a.c., polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat, pe parcursul acestei săptămâni, o serie de acțiuni pe raza municipiului Oradea, care au avut ca scop conștientizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Centura Oșorhei și drumul județean Oșorhei - Copăcel - Lucrările sunt realizate în proporţie de 20%
Lucrările la centura Oşorhei și la reabilitarea drumului județean 767 E, Oșorhei - Copăcel, începute în februarie a.c., sunt realizate în proporţie de 20%. Vaoarea investiţiei este de 108.275.129,09 lei, fără TVA, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 - 2027.
- 22 Iunie 2023
- Citeste
Mandat cu multe realizări la conducerea Ministerului Dezvoltării - Cseke Attila a adus peste 900 de milioane de euro în Bihor
După doi ani și jumătate, ministrul Cseke Attila s-a despărțit de Ministerul Dezvoltării și s-a întors în Senat. A reușit totuși să aducă în Bihor 900 de milioane de euro, să aprobe 581 de investiții și să dubleze, la nivel național, numărul de creșe.
- 22 Iunie 2023
- Citeste
Cum să aveți un prichindel stilat – trenduri de adidași la modă
Moda și trendurile au acaparat toate rețelele sociale, magazinele și mediile în care ne petrecem viața de zi cu zi. O primă impresie bună contează întotdeauna și, de aceea, oamenii tind să fie atenți cu ce se îmbracă, chiar și în zilele liniștite când se plimbă prin parc.
- 22 Iunie 2023
- Citeste
Lucrarea va fi recepţionată în luna iulie - S-a finalizat asfaltarea DJ Dobreşti-Luncasprie-Roşia
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că, în acestă lună, au fost finalizate lucrările de asfaltare la drumul județean DJ 767 C Dobrești - Luncasprie - Roșia.
- 21 Iunie 2023
- Citeste
Universitatea din Oradea - Membrii Consiliului de Administrație, premiați
Ședința Consiliului de Administrație al Universității din Oradea de luni, 19 iunie, a avut parte de un eveniment inedit. Conducerea instituției și cea a Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop dr. Vasile Coman” i-a premiat pe membrii C.A., cu prilejul împlinirii a 60 de ani de învățământ superior neîntrerupt la Oradea și a centenarului academiei teologice ortodoxe.
- 21 Iunie 2023
- Citeste
Oradea se vrea hub pentru transportul de mărfuri - Încep lucrările la Centrul intermodal
Realizarea Centrului intermodal cu facilitate de acces la transport rutier și feroviar, care va fi realizat în zona gării CFR Episcopia Bihor, intră în linie dreaptă.
- 21 Iunie 2023
- Citeste
Campionatul bihorean al curățeniei 2023 - Care sunt câștigătorii
Au fost decernate premiile câștigătorilor ,,Campionatului bihorean al curățeniei”, concurs adresat primăriilor, în cadrul campaniei ,,Luna curățeniei în Bihor”. Pe fiecare zonă, câștigătoare au fost primăriile: Săcădat, Aleșd, Cociuba Mare, Criștioru de Jos, Buduslău și Sălacea.
- 21 Iunie 2023
- Citeste
Dacie Logan considerată abandonată, ridicată de pe domeniul public
O Dacie Logan de culoare gri, fără număr de înmatriculare, presupus a fi fără stăpân, a fost ridicată de Poliția Locală Oradea de pe str. Anatole France, nr.83.
- 21 Iunie 2023
- Citeste
În Bihor, 67 de grădinițe vor fi deschise în vacanța de vară
În perioada iunie-august, în Bihor vor fi deschise 67 de grădinițe cu program prelungit. Dintre acestea, 32 vor fi deschise în Oradea, iar 35 în celelalte localități din județ. În iulie, în Oradea vor asigura program educativ specific vacanței 16 de unități, iar în luna august 16 grădinițe cu program prelungit.
- 21 Iunie 2023
- Citeste


