Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Real Madrid oferă 32 de milioane de euro pentru Benzema
Conducerea clubului spaniol Real Madrid oferă grupării franceze Olympique Lyon 32 de milioane de euro pentru achiziţionarea atacantului Karim Benzema (foto), a anunţat cotidianul "Marca".
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Manchester City îi va achiziţiona pe Eto'o şi Tevez
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Autorităţile au deschis punga pentru campionii naţionali
Zi importantă sâmbătă pentru campionii de la FC Bihor. Juniorii A şi D care au triumfat în Campionatul Naţional au fost chemaţi la Primăria Oradea pentru a fi premiaţi de autorităţile locale. Festivitatea a fost anostă, lăsând impresia unei acţiuni improvizate, fără nimic spectaculos. Asta şi pentru că reprezentanţii instituţiilor care finanţează clubul, Primăria şi Consiliul Judeţean, au avut proasta inspiraţie să cupleze două momente cu semnificaţii total diferite pentru participanţi.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
CN "Avram Iancu" Ştei: Sala de sport, trasă pe linie moartă din cauza unui litigiu
A trecut suficient timp, şi poate va mai trece, şi statutul controversat al sălii de sport, construită în incinta CN "Avram Iancu" Ştei, nu este, deocamdată, finalizat în întregime, provizoratul fiind de acum un fapt cert.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Beiuş: Edilul şi-a transferat gestiunea către Compania de Apă
Beiuşul a fost marcat, recent, de dezbateri pe marginea activităţii de la SC Edilul SA, furnizorul local de servicii de salubritate, alimentare cu apă şi canalizare. Luni, 15 iunie, atât Edilul, cât şi Primăria au avut o zi plină de analize şi discuţii pe această temă, la sediul furnizorului de servicii, fiind convocată adunarea generală a acţionarilor, în timp ce la Sala Mare a Primăriei, de la ora 20.00, s-a desfăşurat, la solicitarea primarului Domocoş, consultarea publică privind Proiectul de îmbunătăţire a calităţii apei şi a apelor uzate, în valoare de aproape 14 milioane de euro.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Girişu de Criş: Lecţia finală pentru învăţătoarea Ana Santău
Aş fi putut scrie la fel de bine despre mulţi dascăli care slujesc învăţământul bihorean de trei sau patru decenii pentru care sfârşitul acestui an şcolar a însemnat încheierea activităţii de slujitor al şcolii.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
În fiecare an, la 29 iunie îi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. La început, Sfântul Apostol Petru era pescar în Betsaida, la Marea Galileii şi, înainte de a se întâlni cu Domnul, se chema Simon. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, "cel dintâi chemat" pentru a sluji credinţa.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
La mulţi ani părintelui Petru Budureanu!
Părintele iconom stavrofor Petru Budureanu slujeşte în Parohia ortodoxă română Vârciorog, având până în 1999 şi filia Fâşca în administrare, dată la care aceasta s-a transformat, la dorinţa credincioşilor, în parohie de sine stătătoare.
- 29 Iunie 2009
- Citeste
Vară 'fierbinte' pentru câteva sute de angajaţi bihoreni
În perioada octombrie 2008 - mai 2009, 60 de angajatori au depus la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor proiecte de concediere colectivă privind 3.196 de persoane. Doi angajatori, S.C. Marconst SRL Marghita şi S.C. Crişana Cons SRL Oradea, au renunţat la disponibilizări, reluându-şi activitatea.
- 29 Iunie 2009
- Citeste


