Luptătorul român de K1, Daniel Ghiţă, a câştigat, ieri, la Tokyo, turneul piramidal, după ce şi-a învins toţi adversarii prin knock-out, într-o competiţie în care celălalt sportiv român prezent, Sebastian Ciobanu, a fost eliminat încă din primul tur.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Michael Schumacher nu mai revine în Formula 1
Germanul Michael Schumacher, septuplu campion mondial în Formula 1, a anunţat, ieri, că nu va putea reveni în curse cu ocazia Marelui Premiu al Europei, din cauza unor dureri la gât. Schumacher, în vârstă de 40 de ani, ar fi trebuit să revină, la volanul unui monopost Ferrari, în 23 august, în Marele Premiu al Europei de la Valencia, la aproape trei ani după retragerea sa, pentru a-l înlocui pe brazilianul Felipe Massa, rănit la 25 iulie într-un accident la Marele Premiu al Ungariei.
Problemele medicale l-au silit să renunţe
- 12 August 2009
- Citeste
Mai mult decât un amical! - Ungaria - România
Primele reprezentative ale Ungariei şi României se duelează astăzi într-un meci de verificare. Pentru ambele formaţii, partida constituie un ultim test în vederea meciurilor oficiale din această toamnă, în care "tricolorii" vor întâlni în preliminariile CM 2010 Austria şi Franţa, iar ungurii se vor duela cu Portugalia şi Suedia. Confruntările dintre cele două selecţionate au stârnit mereu mari ambiţii între suporteri, lucru, cu siguranţă, valabil şi în cazul acestui amical de la Budapesta, transmis în direct de PRO TV, cu începere de la ora 21.00. Întâlnirea din această seară are şi o conotaţie specială, fiind organizată în memoria handbalistului Marian Cozma, ucis în 8 februarie, la Veszprem, de o bandă locală de interlopi.
- 12 August 2009
- Citeste
Cinci meciuri în preliminariile CM 2010
Pe lângă puzderia de meciuri amicale, astăzi vor avea loc şi câteva partide în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Slovenia, Germania, Franţa au parte de confruntări uşoare, în timp ce Croaţia şi Scoţia au serios de tras pentru a se impune în Belarus, respectiv Norvegia
- 12 August 2009
- Citeste
"Tineretul" joacă în Andorra
Dacă naţionala de seniori evoluează într-un meci amical, cea de tineret susţine, astăzi, o partidă oficială în Andorra. Echipa română de tineret este la al treilea meci în această campanie de calificare, după cele cu Andorra (2-0) şi cu selecţionala Insulelor Feroe, din deplasare, câştigat, cu scorul de 4-0. Din grupa României mai fac parte Rusia, Republica Moldova şi Letonia.
- 12 August 2009
- Citeste
Bornescu nu e liber de contract
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF a respins, ieri, ca neîntemeiat, memoriul înaintat de portarul Mircea Bornescu, care solicita să devină liber de contract, în urma unui litigiu cu conducerea clubului Universitatea Craiova.
- 12 August 2009
- Citeste
CSM Oradea şi-a aflat adversarii în Euroligă
Campioana României la polo, CSM Oradea, va juca în grupa C a Euroligii, cu formaţiile Brixia Leonessa Nuoto Brescia (Italia), Spandau 04 (Germania), Rokawa Koper (Slovenia) şi PVK Rabotnicki Skopje (Macedonia), conform tragerii la sorţi care a avut loc ieri, la Belgrad.
- 12 August 2009
- Citeste
Ambasadorul Israelului a vizitat Oradea
După întâlnirea matinală cu reprezentanţii administraţiei publice ordădene, Excelenţa Sa David Oren, ambasadorul Israelului în România, aflat pentru prima dată în Bihor, s-a mai întâlnit şi cu reprezentanţii cultelor, dar a avut o scurtă întrevedere şi cu jurnaliştii la sediul Comunităţii evreieşti din localitate, nu înainte de a vizita sinagoga mare şi monumentul memorial aflat în imediata vecinătate. Distinsul oaspete a subliniat că este onorat să viziteze Oradea, un oraş cu o semnificaţie istorică deosebită, ştiut fiind faptul că înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, aici era una din cele mai mari comunităţi evreieşti din ţară, cu o contribuţie importantă în domeniul vieţii social-economice, a ştiinţelor şi artelor, având un rol deosebit în conturarea imaginii edilitare a municipiului.
- 12 August 2009
- Citeste
Sărbătoare în judeţ
- 12 August 2009
- Citeste
Toamna se numără premierele
Noua stagiune bate la porţile instituţiilor de cultură
La Teatrul de Stat Oradea (TSO), actorii se vor întoarce din concediu pe 1 septembrie, după cum a anunţat Elvira Rîmbu, directorul artistic al instituţiei, prima premieră a stagiunii fiind spectacolul "Tot mort, tot mort", regizat de actorul Petre Bocor şi programat la începutul lunii octombrie. În ce priveşte noua stagiune la Filarmonică, directorul artistic Cornel Cristea ne-a mărturisit că aceasta va debuta pe 17 septembrie, cu Simfonia a IX-a de Beethoven. În schimb, la Teatrul "Arcadia", angajaţii (bărbaţii) instituţiei vor veni din concediu luni, 17 august, mai devreme cu două săptămâni, pentru a participa, în frunte cu managerul acesteia, la o amplă acţiune de voluntariat, pentru că urmează a se zugrăvi casa scării, holul, scena, dependinţele scenei etc. Decizia a fost luată după ce, din cauza crizei financiare, instituţia în cauză nu a primit bani de la CJ Bihor pentru renovare
- 12 August 2009
- Citeste


