Toamna se numără premierele
Noua stagiune bate la porţile instituţiilor de cultură
La Teatrul de Stat Oradea (TSO), actorii se vor întoarce din concediu pe 1 septembrie, după cum a anunţat Elvira Rîmbu, directorul artistic al instituţiei, prima premieră a stagiunii fiind spectacolul "Tot mort, tot mort", regizat de actorul Petre Bocor şi programat la începutul lunii octombrie. În ce priveşte noua stagiune la Filarmonică, directorul artistic Cornel Cristea ne-a mărturisit că aceasta va debuta pe 17 septembrie, cu Simfonia a IX-a de Beethoven. În schimb, la Teatrul "Arcadia", angajaţii (bărbaţii) instituţiei vor veni din concediu luni, 17 august, mai devreme cu două săptămâni, pentru a participa, în frunte cu managerul acesteia, la o amplă acţiune de voluntariat, pentru că urmează a se zugrăvi casa scării, holul, scena, dependinţele scenei etc. Decizia a fost luată după ce, din cauza crizei financiare, instituţia în cauză nu a primit bani de la CJ Bihor pentru renovare.
"Actorii vor reveni din concediu la 1 septembrie"
A anunţat Elvira Rîmbu, directorul artistic al TSO, menţionând că în noua stagiune vor fi patru premiere la sala mare, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor ("Tot mort, tot mort", după Mark Twain, în regia lui Petre Bocor, "O noapte furtunoasă", după I. L. Caragiale, în regia lui Cristian Nedeea, "Uciderea lui Gonzago", după Nedialko Iordanov, regizată de Petru Vutcărău, şi "Copilul acesta", scrisă de Joel Pommerat şi pună în scenă de regizorul Vlad Masaci), respectiv două la sala studio ("Cererea în căsătorie", după Cehov, în regia lui Petre Panait, şi "O poveste foarte simplă", de Maria Radu, în regia Elvirei Rîmbu). Interlocutoarea noastră mai spune că pe tot parcursul stagiunii vor fi reluate spectacolele vechi, în funcţie de cerinţele publicului.
Noua stagiune a Teatrului "Arcadia"
Va debuta cu premiera "Aventurile lui Cipolino", după Ecaterina Mihăescu Păun, în regia lui Mihai Păun. Un alt spectacol, jucat în premieră, este inspirat din literatura clasică, urmând a fi pus în scenă de directorul Teatrului "Ion Creangă" din Bucureşti, Cornel Todea. Şi actorul Igor Lungu are un proiect inedit pentru noua stagiune a Teatrului. El va pune în scenă spectacolul "Aventurile lui Buratino". "Mai avem în plan pentru această stagiune şi un spectacol de operă pentru copii, iniţiativă unică în partea Ardealului", mai spune Marius Aron, menţionând că cei mici vor putea urmări "Bastien şi Bastienne" de W. A. Mozart, în regia clujeanului Traian Săvinescu. În plus, actorul şi regizorul Sebastian Lupu va monta o nouă piesă. Mai mult, Teatrul "Arcadia" va onora invitaţiile primăriilor din judeţ şi va colabora cu unităţile de învăţământ din Oradea şi Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.