Cu câteva zile în urmă, câţiva copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP) nr. 52 din Oradea şi cadre didactice au efectuat o excursie de o zi în localitatea Sâniob, pentru a-şi vizita colegii care învaţă la grădiniţa din localitate
Titlurile zilei
-
Toate școlile și grădinițele din Oradea - Dotate prin fonduri europene
Primăria Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a finalizat proiectul privind dotarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiu. Proiectul, finanțat 100% prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare totală de 75.218.201,52 lei (TVA inclus).
-
O resursă practică pentru predarea fizicii atomice, nucleare și medicale - Profesor din Oradea lansează „De unde știi?”
Profesorul de fizică și matematică Patrick-Joshua Biro lansează o nouă ediție a volumului său dedicat predării fizicii atomice, nucleare și medicale. Cartea, intitulată acum „De unde știi?”, pornește de la o întrebare simplă, dar dificilă pentru orice profesor: cum putem distinge un răspuns corect de o înțelegere bazată pe rigoare și pe dovezi?
-
Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în Bihor: Sprijin pentru mame și bebeluși
Programul Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în județul Bihor, în cea de-a patra ediție națională a programului derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom. Astfel, 130 de mame și nou-născuții lor din 35 de comunități vulnerabile din județ vor primi sprijin material și consiliere prin Asociația SAMAS, cu ajutorul unei rețele locale de 35 de specialiști.
-
DPPD al UO, în topul instituțiilor de învățământ - Performanțe de excepție
La împlinirea a 30 de ani de la înființare, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității din Oradea își reconfirmă valoarea.
-
Tinerețe, credință și comuniune - Tabăra Națională „Tradiție și Noutate”
Timp de șapte zile, între 24 și 30 august, Oradea a devenit loc de întâlnire, rugăciune și prietenie pentru 60 de tineri veniți din toate regiunile țării. Cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, aceștia au participat la Tabăra Națională de Tineret „Tradiție și Noutate”, organizată în acest an, la nivelul Mitropoliei Ardealului, de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, prin Biroul pentru cateheză și activități cu tineretul.
-
Pompierii au evacuat din casa de la care au pornit flăcările, un adolescent de 14 ani și câinele acestuia - Trei locuințe afectate de un incendiu
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o casă de pe strada Lugojului din Oradea. Flăcările au pornit de la o magazie, cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect, și s-a extins rapid la alte două locuințe învecinate, favorizat de faptul că anexele și locuințele erau alipite.
Spitalul Municipal Beiuş - Manager nou, proiecte noi
Noul manager al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu", dr. Aurica Boitor, ne-a prezentat proiectele sale pe termen scurt şi mediu. Pentru identificarea soluţiilor necesare ieşirii dintr-o situaţie pe care o consideră "de criză", dr. Boitor a început evaluarea tuturor secţiilor şi compartimentelor spitalului.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Ştei - De Ziua Poştei, elevii au "expediat" o scrisoare
Sub acest generic, elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII "Miron Pompiliu" Ştei au celebrat Ziua Mondială a Poştei, rememorând istoria zilei de 9 octombrie 1874, când la Berna, printre cele 22 de state semnatare ale actului de constituire a Uniunii Poştale Universale, s-a numărat şi România.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Beiuş - Încă un pas spre soluţionarea apartenenţei bisericii din centru!
Săptămâna trecută a avut loc, la Beiuş, o a doua întâlnire între reprezentanţii cultelor ortodox şi greco-catolic, în frunte cu cei doi protopopi, pr. Ioan Nat Balint şi părintele Ioan Mada. La fel ca la prima întrunire, rolul de mediatori l-au avut edilii urbei, de data aceasta viceprimarul Gheorghe Costin, iar locul de desfăşurare a fost Primăria municipiului Beiuş.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Programul "Bani de liceu" continuă şi în acest an
Programul social "Bani de liceu", iniţiat în urmă cu cinci ani, se va derula şi pe parcursului anului şcolar 2009-2010. De bursa socială lunară, al cărei cuantum este de 180 de lei pe lună, vor beneficia liceenii care provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru de familie, în ultimele 3 luni dinaintea celei în care a fost depusă cererea, au fost de maxim 150 de lei. Între aceste venituri nu vor fi incluse alocaţiile de stat, alocaţiile suplimentare, bursele de studii, bursele sociale sau alte categorii de ajutoare sociale financiare acordate elevilor.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Săli de sport insuficiente în învăţământul gimnazial
O situaţie aparte în infrastructura unităţilor de învăţământ o reprezintă sălile de sport din judeţ, acestea lipsind în cea mai mare parte, în special în învăţământul gimnazial, astfel că în mai mult de jumătate din şcoli orele de educaţie fizică se desfăşoară impropriu, în săli de clasă ori în curţi neamenajate corespunzător.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Şcoala nr. 11 - Elevii învaţă cum să utilizeze calculatorul rapid şi eficient
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 11 din Oradea a găzduit recent lansarea volumului "Word - ghid de iniţiere", destinat elevilor şi tinerilor, în prezenţa lui Nicolae Ungur, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a lui Mircea Bradu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, a unor cadre didactice ale şcolii şi universitare, precum şi a numeroşi elevi. Gazdă a fost Adelina Iacob, directoarea şcolii.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Micuţii de la GPP 56, angrenaţi într-un proiect Comenius
În acest an şcolar, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 56 Oradea a fost acceptată într-un proiect internaţional de parteneriat şcolar multicultural Comenius ce face parte din componenta programului de învăţare pe tot parcursul vieţii.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Rechizite gratuite pentru şcolarii nevoiaşi
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a primit fondurile necesare procurării rechizitelor şcolare pentru elevii care provin din familii nevoiaşe. Însă, pentru acest lucru trebuie să organizeze o licitaţie.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste
Sub aşteptări şi pe teren propriu!
CSM Oradea - CSM Bucureşti 65-72
La mijlocul săptămânii, baschetbaliştii orădeni pierdeau surprinzător la Braşov, cu CSU Cuadripol, echipă din subsolul clasamentului Diviziei A. Istoria s-a repetat şi pe teren propriu, CSM Oradea capotând neaşteptat şi în faţa CSM Bucureşti, formaţie pe care în urmă cu o lună o învingea la Oradea, în Cupa României, la o diferenţă de 20 de puncte.
- 19 Octombrie 2009
- Citeste


