Peste 1.100 de poliţişti de frontieră - agenţi şi ofiţeri - vor fi încadraţi în luna februarie, prin recrutare din sursă externă, pentru a completa deficitul de personal la viitoarea frontieră externă a Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, concursul de încadrare va fi susţinut după promovarea unor probe eliminatorii şi anume testare psihologică şi medicală (efectuate în instituţii de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor), precum şi de evaluare a aptitudinilor fizice. Testul scris de verificare a cunoştinţelor este tip grilă, tematica fiind structurată pe mai multe componente de pregătire: specialitate, ordine publică, noţiuni de informatică şi limbă străină, iar lucrarea va fi corectată de către membrii comisiei în faţa candidaţilor. Informaţiile referitoare la condiţiile de înscriere, tematica şi bibliografia vor fi afişate la sediile Inspectoratelor judeţene ale Poliţiei de Frontieră. Cererile vor fi depuse până în 8 februarie, la birourile de management resurse umane din cadrul respectivelor inspectorate. Activitatea de completare a deficitului de personal constituie un obiectiv al Poliţiei de Frontieră Române şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi întărire a componentei operative. Prin ocuparea acestor posturi, în conformitate cu angajamentele asumate, se va asigura un procent de încadrare de 95 la sută a structurilor Poliţiei de Frontieră dispuse la viitoarea graniţă externă a Uniunii Europene.