România intenţionează să organizeze Campionatul Mondial de handbal seniori din anul 2009. Acelaşi lucru şi l-au propus Grecia, Spania, Croaţia şi Africa de Sud. Desemnarea ţării organizatoare urmează să fie făcută de Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) în luna martie a anului viitor. În dosarul de candidatură, federaţia română de specialitate a propus şase oraşe, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca şi Oradea, din care vor fi alese patru. De la începutul săptămânii, Alexandre Toncourt, secretar general al EHF şi membru în Comisia Tehnică a IHF, se află în România pentru a inspecta sălile de joc, de antrenament şi condiţiile de cazare din aceste oraşe. Însoţit de Bogdan Macovei, responsabilul Compartimentului Relaţii Externe din FRH şi de arbitrul internaţional Toma Pleşa, oficialul austriac a ajuns ieri după-amiază la Oradea. Aici delegaţii federaţiei naţionale şi internaţionale s-au întâlnit cu Pavel Mercea şi Carol Iagăr, preşedintele, respectiv secretarul Asociaţiei Judeţene de Handbal (AJH) Bihor, împreună cu care au vizitat Sala Sporturilor "Antonio Alexe", precum şi două hoteluri. Conducerea FRH a anunţat că suma necesară pentru găzduirea unei competiţii de asemenea anvergură se ridică la aproximativ trei milioane de euro.