Azi, aleșii locali orădeni vor avea de luat o nouă decizie în ce privește organizarea, a treia oară, a unui referendum privind alipirea comunei Sînmartin la Oradea.

 

Propunerea executivului pentru organizarea referendumului este data de 5 iunie a.a., odată cu alegerile locale. Anul trecut, pe 10 mai, respectiv 14 iunie, au fost organizate două referendumuri la Oradea, ambele invalidate, deoarece nu au întrunit procentul de participare de cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Din cei prezenți la vot, majoritatea au răspuns "Da”. În schimb, la Sînmartin, unde referendumul a îndeplinit condițiile de participare, nu se va mai repeta, neavând termen de valabilitate. Potrivit primarului Ilie Bolojan nu vor exista cheltuieli suplimentare cu acest referendum, deoarece vor fi folosite aceleași secții de votare înființate pentru alegerile locale. Astfel, chiar dacă vor munci de două ori mai mult, membrii secțiilor de votare vor fi plătiți o singură dată. "Eu cred că există șanse foarte mari să avem un vot legitim la acest referendum. De obicei, în Oradea la alegerile locale se prezintă între 90.000 și 100.000 de orădeni și, așa cum știți, pragul minim pentru validarea referendumului este undeva la 56.000 de voturi, prin urmare, cred că există premise foarte bune să se atingă acest prag minim de vot”, declara, în urmă cu o lună, primarul Ilie Bolojan.