La Căminul Cultural din comuna Roşia, a avut loc, recent, o manifestare dedicată personalităţii şi operei preotului cărturar, Gheorghe Ciuhandu (1875-1947), manifestare prilejuită de împlinirea, la 23 aprilie, a 132 de ani de la naşterea sa. Uns diacon în anul 1908, Gheorghe Ciuhandu devine preot în 1910 şi apoi protopop ortodox al Aradului. Publicist redutabil, Gheorghe Ciuhandu s-a remarcat ca istoric al românilor de la Brazda de Vest şi ca luptător pentru unitatea naţională a neamului nostru. A fost conducător al Asociaţiei Clerului Ortodox Român din Transilvania şi, de la 30 mai 1946, membru de onoare al Academiei Române. Manifestarea omagială dedicată lui Gheorghe Ciuhandu a fost organizată de cadrele didactice de la Şcoala generală din comună, în colaborare cu autorităţile locale, şi s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Roşia, care poartă numele marelui istoric şi patriot. Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă săvârşită de un sobor de preoţi, după care a fost prezentată activitatea academicianului bihorean, subliniindu-se contribuţia lui Gheorghe Ciuhandu la dezvoltarea culturii româneşti. În cadrul manifestării au fost lansate broşurile "In memoriam Gheorghe Ciuhandu" (coordonator, institutor Gheorghe-Marinel David) şi "Mie îmi pasă, nouă ne pasă şi ţie trebuie să-ţi pese" (coordonatori, prof. Adina Faur, institutor Maria Ujoc şi prof. Valentina Silaghi). Programul educaţional "Mie îmi pasă, nouă ne pasă şi ţie trebuie să-ţi pese" a implicat copiii în diferite activităţi practice, în luna martie desfăşurându-se o acţiune de reîmpădurire în Districtul 2 Roşia, puieţii fiind oferiţi de Ocolul Silvic Beiuş, precum şi ecologizarea Văii Roşia, unde copiii au dat dovadă de hărnicie şi spirit civic. De asemenea, cu prilejul aniversării marelui fiu al satului, acad. Gheorghe Ciuhandu, a avut loc un concurs de creaţie literară şi recitare de poezii creştine, scrise de poetul de peste Prut, Ionatan Piroşca, precum şi o expoziţie de icoane pe sticlă, realizate de talentaţii copii de la cercul de pictură, coordonaţi de institutor Maria Ujoc. După cum declara primarul comunei Roşia, Vasile Ciuhandru, manifestarea, ajunsă la a doua ediţie, se vrea a deveni una tradiţională pentru comunitatea locală, marele om de cultură fiind un reper spiritual şi moral pentru toţi locuitorii comunei Roşia.