Vânzătorii din magazinele austriece solicită patronilor compensaţii băneşti pentru "teroarea psihologică" la care sunt supuşi ore în şir, cât ascultă colinde de Crăciun la serviciu, transmite Ananova. Un studiu realizat de liderii sindicali arată că, după ce ascultă ore întregi "Silent Night" şi "Jingle Bells", vânzătorii pot deveni agresivi şi certăreţi. Potrivit sindicatelor, "până la Crăciun, mulţi angajaţi sunt de-a dreptul abuzaţi, ajungând să urască această sărbătoare. Nu pot suporta ca, pe de-o parte, să asculte colinde de Crăciun, iar pe de altă parte să-şi piardă firea în primul moment în care cineva pronunţă numele sărbătorii". Juriştii sindicaliştilor au primit ca sarcină să caute o cale legală de a-i obliga pe proprietarii magazinelor să pună pe fundal colinde de Crăciun, dar se pare că nu se pot face prea multe în acest sens. Aceeaşi sursă a avansat ideea ca vânzătorii să adere la un "cod de conduită" prin care colidele de Crăciun să nu se audă decât maximum câteva ore pe zi, în orele de vârf. Reprezentantul sindical a mai spus că muzica de Crăciun ar trebui să se audă doar între orele 15.00 şi 16.00 şi numai în anumite departamente.