Situaţia expusă mai sus s-a acutizat, pe fondul creării, ca structuri organizatorice, a noi administraţii în domeniul agriculturii, cum ar fi Sucursala Bihor a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă, Biroul judeţean pentru Cota de lapte. "Soluţiile de conjunctură, ca loc de desfăşurare a activităţii acestor noi administraţii, nu este o rezolvare, în condiţiile în care nici Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă, de pildă, nu are un sediu propriu, actuala locaţie fiind improprie. Fără tăgadă, a continuat dl. ing. Octavian Avrămuţ, director executiv al DADR Bihor, se impune găsirea unei formule adecvate".
În acest sens s-au gândit variante şi variante, s-au făcut propuneri din partea conducerii DADR Bihor şi cu implicarea Instituţiei Prefectului. În acest moment, pentru că timpul tace, dar trece (!), s-a elaborat o notă de fundamentare înaintată Ministerului Agriculturii, prin care se doreşte, fiind realizabilă, înfăptuirea, la Oradea, a unui complex administrativ poziţionat pe Calea Clujului. "Într-o asemenea clădire, într-un asemenea complex pot fi împreună toate instituţiile administraţiilor agricole ale judeţului. Totul, într-un loc" - ne-a declarat dl. Octavian Avrămuţ.
De asemenea, mai există o propunere: spaţiul imobiliar al Fermei Dosu din Oradea (a UARZ - Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie), poate fi îmbunătăţit şi transformat, ca destinaţie, pentru două scopuri - reunirea administraţiilor, serviciilor din domeniul zootehnic şi realizarea, cu dotările adecvate, a unui perimetru exploziţional pentru agricultură şi zootehnie destinat evenimentelor de profil judeţene şi naţionale.
O asemenea notă de fundamentare înaintată Ministerului Agriculturii aşteaptă "undă verde" şi alocarea fondurilor necesare pentru punerea în operă.