Tradiţionala expoziţie organizată de Mărţişor sub egida Asociaţiei Down Oradea, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor, a fost deschisă ieri, la sediul nou al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor, str. Piaţa 1 Decembrie nr. 12. Mărţişoare, lumânări ornamentale de diferite forme şi culori, parfumate sau plutitoare, felicitări sau semne de carte, realizate de către tinerii de la Centrul de Zi "Iedera", vor face deliciul celor care vor trece, în aceste zile, pragul Bibliotecii. "Expoziţia se desfăşoară în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor şi cu Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, fiind organizată de Asociaţia Down Oradea. Astfel, în cadrul programului de ergoterapie, cei 20 de tineri ai Centrului de Zi «Iedera» realizează diferite obiecte ornamentale, care apoi sunt expuse de Crăciun, Paşti sau Mărţişor", ne-a declarat Angela Buzalic, asistent ergoterapeut. O dată pe săptămână, trei dintre cei 20 de tineri desfăşoară, o dată pe săptămână, o serie de activităţi, în cadrul aceluiaşi program de ergoterapie, la Muzeu. Expoziţia de Mărţişor, deschisă publicului începând de ieri, cuprinde mărţişoare, lumânări ornamentale, de diferite forme şi culori, parfumate sau plutitoare, felicitări sau semne de carte, bucurându-se, până în prezent, de un succes extraordinar. Banii obţinuţi în urma vânzării acestor obiecte vor fi întrebuinţaţi la achiziţionarea de materiale pentru alte activităţi artistice, pe care tinerii doresc să le întreprindă în viitor. Expoziţia este deschisă până în 28 februarie, putând fi vizitată între orele 11.00-14.00.