Autorităţile locale din Copăcel obligă mai nou femeile în vârstă din Sărand să execute serviciul de pază noaptea în sat. Această „iniţiativă” locală este o premieră pe ţară. Sătenii sunt împotriva deciziei Consiliului local de a face din babele satului paznici de noapte în sat, fără să se gândească la faptul că nu sunt în stare să se lupte cu hoţii şi că locul femeilor bătrâne este să îngrijească de nepoţi şi să-şi vadă de sănătatea lor. Iată şi câteva păreri ale sătenilor despre soluţia găsită de autorităţi: "Am trecut de 70 de ani, dar nu s-a pomenit niciodată să fie obligate bătrâne septuagenare să presteze astfel de activităţi. Nici pe timpul războiului, când barbaţii erau duşi pe front, femeile bătrâne n-au fost puse să stea noaptea de pază pe străzile satului", spune O.M. de la nr. 36. Cetăţenii invocă şi o altă stare de lucruri în legătură cu paza de noapte, spun că sunt persoane care locuiesc în Oradea, şi nu sunt puţini la număr, dar deţin în proprietate case şi gospodării la Sărand, ei vin şi pleacă, nu-i pune nimeni să execute activităţi de pază când le vine rândul pe număr de casă. Nu este logic ca nişte femei bătrâne, slăbite de puteri, sprijinite în baston să fie obligate la pază obştească pe timp de noapte, ameninţate că, în caz contrar, vor fi amendate de poliţie cu 500 RON. "Am fost internat în spital zilele trecute. Acasă a rămas bătrâna, iar ca să respecte obligaţia, şi-a luat nepoţelul de mână noaptea să ajungă pe toate uliţele satului", spune I.C., un cetăţean în vârstă de 70 de ani. O altă femeie, Popa Floare, de la nr. 41, în vârstă de 73 de ani, singură, fără soţ, fără familie, în timpul unei furtuni, pe ploaie, vânt şi grindină, a mers noaptea să păzească străzile până în capătul satului spre Tăşad. S-a ales cu o răceală zdravănă de a stat trei zile la pat. Este obligaţia Consiliului local şi al poliţiei să se implice în organizarea pazei satului pe timp de noapte, dar nicidecum să fie recrutate bătrânele în locul tinerilor şi al bărbaţilor în putere, mai cu seamă că în satul Sărand sunt mulţi tineri, care pot să-i înlocuiască pe bătrâni şi nu viceversa, cum se întâmplă la Sărand. Un proverb spune că ce sameni aceea răsare. În Sărand, respectul faţă de bătrâni lasă de dorit. Făcând haz de necaz, un ţăran mai citit din Sărand şi-a adus aminte de istoria Romei, când nişte gâşte au salvat Roma de duşmani. Poate că autorităţile locale din comuna Copăcel s-au gândit că şi babele din Sărand ar putea salva satul de hoţi. Mai ales că în ultimii ani, după revoluţia din decembrie 1989, în casele din sat au intrat noaptea peste 40 de hoţi, care au furat cam tot ce le-a stat la mână: alimente, haine tradiţionale, obiecte de uz casnic, radiocasetofoane, telefoane mobile etc.