Zeci de persoane au fost rănite în urma cutremurului de 6,5 grade produs duminică dimineaţă în centrul Italiei. Circulaţia metroului din Roma a fost suspendată pe unele tronsoane, iar centrul istoric al oraşului a fost închis pentru verificări în urma cutremurului.

Conform bilanţului provizoriu, zeci de persoane au fost rănite în localităţile Amatrice şi Rieti (regiunea Lazio), în orăşelul Tolentino, situat în regiunea Marche, în localităţile Ussita, Castelsantangelo sul Nera (regiunea Marche), Norcia şi Preci (Umbria). Numeroase clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului de 6,5 grade care a avut loc duminică dimineaţă în zona Norcia, provincia Perugia. Mişcarea telurică a fost simţită puternic inclusiv la Roma, Florenţa şi Bolzano, provocând scene de panică. În localitatea Tolentino (regiunea Marche), s-a prăbuşit o biserică în timpul slujbei de duminică. Nu este clar dacă vreo persoană a rămas blocată sub dărâmături. La Amatrice, localitate afectată grav de cutremurul din august, s-a prăbuşit o biserică şi un sediu al administraţiei locale, două persoane fiind scoase de sub dărâmături. În orăşelul Norcia s-a prăbuşit Basilica San Benedict. „S-a prăbuşit totul, se văd nori de fum, este un dezastru”, a transmis primarul orăşelului Ussita, afectat grav de cutremurele produse zilele trecute. În Rieti, Podul Roman a fost închis din raţiuni de precauţie, dar nu au fost semnalate daune sau răniţi. Prăbuşiri de clădiri au fost înregistrate şi în localităţile Castelsantangelo sul Nera şi Preci. Un segment al Autostrăzii Salaria a fost închis din nou din cauza riscului de prăbuşire. Bazilica San Paolo (Basilica Sfântul Pavel din afara Zidurilor Vaticanului) a suferit daune din cauza seismului şi este închisă pentru verificări. Un ascensor s-a prăbuşit într-un bloc rezidenţial situat în zona Bartolomeo Cristofori / Marconi din capitala Italiei. Traficul rutier era suspendat în cartierul Clodia, unde două clădiri au suferit daune structurale, zona fiind izolată de poliţie şi carabinieri.

Verificări erau efectuate şi la Colosseum şi în întreaga zonă arheologică din centrul capitalei Italiei.