Progresele medicinii, îndestularea alimentară, accesul la igienă şi confortul existenţial au dus pe plan mondial la creşterea duratei medii de viaţă a oamenilor. Un aspect paradoxal, pe de o parte, se lungeşte viaţa (medie), pe altă parte creşte încărcătura de boli cronice. Toate acestea depind de cum trăim, de la început până la sfârşit. Despre început voi da următorul exemplu. În SUA durata medie de viaţă, per global populaţie, creşte continuu. S-a ajuns la peste 76 de ani la bărbaţi şi la peste 78 de ani la femei. Un singur grup de populaţie face excepţie. Este cea a populaţiei de albi între 45 şi 55 de ani.

La această grupă de populaţie decesul sub 70 de ani creşte anual cu 0,5 % din 1999. De ce ? Sunt generaţia hipioţilor, a ruperii oricăror convenţii clasice de viaţă socială, nu doar a celor din curentul hipioţilor, dar acesta a antrenat la vremea lui întregul tineret american alb într-un stil de viaţă care a dus la o viaţă dezordonată, dezmăţ, abuz de alcool, consum de droguri etc..., totul sub lozinca bolnavă "sunt liber", "fac ce vreau". Consecinţa a fost vulnerabilizarea definitivă a sănătăţii acelei generaţii, cu scăderea progresivă a duratei medii de viaţă a acesteia. Bezmeticii şi-au început drumul spre cimitir din adolescenţă şi crudă tinereţe. Cam ceea ce face actuala generaţie de "discotecari" din tinerimea română. Îşi încep drumul spre cimitir din discoteci, iar părinţii la fel de breji: "lasă-i să se distreze!" Tot în legătură cu începuturile putem aminti moda buricului şi spatelui gol. Când ştii că după 45 de ani toate aceste persoane vor pipăi cu spatele saltelele tuturor spitalelor aceiaşi părinţi iresponsabili exclamă docţi: "Lasă-i, domnule, că aşa-i moda!" Dar vreau să revin la discuţia despre cum trăim spre sfârşit, când vedem deja asfinţitul. Am arătat în alt text că din cauza alimentaţiei industriale demenţa şi boala Alzheimer au crescut la noi în 25 de ani de patru ori, că prevalenţa ei creşte în ritm prodigios în întreaga lume. Dacă suntem predispuşi genetic, nu avem de ales. Bani pentru a mânca doar ecologic prea puţini dintre noi au. Atunci ce-i de făcut? Există factori care depind de decizii medicale, dar există şi factori care depind direct de fiecare în parte pentru el însuşi. Astfel mişcarea, tonusul muscular, este unul din factorii protectivi antidemenţiali, măcar o oră a.m. şi o oră p.m. Mulţi fac greşeala la pensionare de a zace în faţa televizorului, în pat, de a lenevi pur şi simplu. Lenea este un duşman pentru sănătate. Buna dispoziţie este un factor protectiv al sănătăţii în general şi de prevenţie a demenţierii. A şti să întorci spatele tristeţii, care îţi oferă zilnic ocazia de a o întâlni, este o artă, care se învaţă dacă devii conştient şi o exersezi. A te înnoura la fiecare rafală a vântului răutăţii înseamnă a fi candidat la moarte prematură sau, în caz de rezistenţă, la demenţă. A trăi între oameni, comunicând continuu, dialogând este la fel de asigurator antidemenţial. Însingurarea este o boală în sine care favorizează alte boli. Adică fericiţi cei ce ştiu să trăiască! Şi ştiu toţi cei care conştienţi caută bucuria între ai săi. Învăţarea continuă este alt factor protectiv. Mulţi zâmbesc miraţi şi maliţioşi când citesc în ziar că nu ştiu unde bătrâni de 75, 80 de ani s-au apucat de o facultate sau de a învăţa o limbă străină, ori o meserie etc... Aceştia o fac interesaţi de păstrarea memoriei, de sănătate. Somnul suficient este factorul care ne permite "reîncărcarea bateriei". Din acest punct de vedere pentru sănătate este important de reţinut un lucru, care este exact revers decât opinia publică, anume pentru tineri este importantă ora trezirii, cât mai matinală şi la oră fixă, indiferent de ora la care s-a culcat, iar pentru vârstnici ora culcării, fixă şi cu cel puţin o oră, două, înainte de miezul nopţii. Despre ştiinţa de a dormi poate altă dată. În fine, un loc deloc de neglijat îl au alimentaţia şi hidratarea corespunzătoare vârstei. Un om inteligent se dă în primul rând pe mâna lui însuşi!