Între 25-28 august, la Cluj-Napoca, se va întâlni elita istoricilor români din țara noastră, dar și a celor care scriu Istoria Românilor din țările din jurul spațiului nostru geografic, respectiv din Republica Moldova, Ungaria și Serbia. Se pare că vor fi prezenți cu comunicări și participări la mese rotunde în jur de 500 specialiști.

 

Nu întâmplător Universitatea „Babeș-Bolyai” și-a luat necesara și onoranta sarcină de-a organiza prima întâlnire națională a cercetătorilor din sfera Științelor istorice. În primul rând, pentru că Școala istorică clujeană are o tradiție de o sută de ani. Din 1919, în cadrul tinerei Universități românești a Daciei Superioare, s-a constituit un grup select de profesori și cercetători români, pe fondul actului politic al făuririi României Întregite. Istorici ardeleni ca: Ioan Lupaș, Alexandru Lapedatu, Silviu Dragomir, Coriolan Petreanu, I. Ursu, alături de intelectuali veniți din Regatul României: Emil Panaitescu, D.M. Teodorescu, C.C. Diculescu, Constantin Marinescu, Nicolae Bănescu, Vasile Bogrea – foști studenți ai lui Vasile Pârvan, vor consolida cercetarea istorică românească din Transilvania prin prestația la Catedre și înființarea Institutului de Istorie Națională, apoi a Institutului de Istorie Universală. Sub mâna lor se va forma un grup excepțional de studenți, reținuți apoi la Catedre ca preparatori și asistenți universitari. Este vorba de: Constantin Daicoviciu, Mihail Macrea, Kurt Horedt, Nicolae Lascu, Pataky Ioszef, Jako Sigismund, David Prodan, Ștefan Pascu, Francisc Pall, Mihail Dan, Camil Mureșanu, Kovacs Iosif, Magyari Andras, Surdu Bujor, Marcel Știrban, care, după trecerea unora dintre ei prin „furcile caudine” ale regimului comunist al anilor 1952-1958, reabilitați, vor continua tradiția scrisului istoric transilvănean și național, reimpunând Școala istorică clujeană în anii `60 - `80 ai secolului trecut. Sub „mâna lor” se va forma o nouă generație de universitari care vor da un nou impuls istoriografiei clujene: Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Teodor,  Dumitru Protase, Nicolae Edroiu, Vasile Vesa, Ioan Glodariu, Nicolae Bocșan, Ioan Piso, Avram Andea, Mihai Bărbulescu, George Cipăianu, Gyemant Ladislau, Csucsya Istvan ș.a. Aceștia, la rândul lor, respectând „teoria generațiilor”, au pregătit echipa care astăzi conduce Universitatea din Cluj-Napoca și Facultatea de Istorie-Filosofie. Ei au reorganizat instituția după 1990, transformând-o într-o veritabilă universitate multiculturală, cu peste 50.000 de studenți, în cadrul facultăților predându-se în limbile română, germană, maghiară și engleză.

Rectorul clujean, acad. prof. Ioan Aurel Pop (foto), secondat de echipa sa, a reușit să coalizeze în jurul Clujului Secțiile de Istorie ale tinerelor universități și institutele de cercetare în Istorie de la: Oradea, Sibiu, Alba-Iulia, Timișoara, Tg. Mureș, sprijinindu-și colegii din diferite generații să se angajeze în cercetări pe teme noi, redactate la nivelul cerințelor istoriografiei internaționale a momentului. Cercetătorii din cadrul muzeelor și Serviciilor Județene ale Arhivelor Naționale, chiar unii colegi din învățământul preuniversitar din județele Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului, au fost stimulați și coordonați în realizarea de studii locale și regionale de valoare, în elaborarea tezelor de doctorat.

Istoricii clujeni din Universitatea „Babeș-Bolyai” și institutele de cercetări aflate sub egida Academiei Române și a Universității, s-au impus pe plan național și internațional, astăzi fiind, după părerea mea, principalul pol științific în domeniu din țară, alături de Iași și București.

Congresul de la Cluj-Napoca apare într-un moment delicat pentru prezentul și viitorul Științelor istorice din țara noastră. După o lungă perioadă de politizare și prezentare trunchiată a trecutului nostru, proprie anilor 1948-1989, după 1990 soarta disciplinei Istorie nu a fost mai fericită. Așa-zisa „depolitizare” a istoriei naționale a dus la golirea ei și de un necesar și minim sentiment național patriotic, evenimente și personalități fiind pur și simplu epurate din cronica neamului. Integrarea Istoriei Românilor în Istoria Universală a rărit și mai mult paginile trecutului nostru în manualele din preuniversitar. Mai mult, orele de Istorie s-au tot redus în planurile de învățământ, istoria înaintașilor devenind din „Istoria Românilor” sau „Istoria României” doar „Istorie”.

Din Programul Congresului, întins pe nu mai puțin de 90 de pagini, vom încerca să punctăm temele și comunicările înscrise a fi susținute, mesele rotunde care se vor organiza pe anumite subiecte, prelegerile ce se vor susține în fiecare zi, în câte două reprize, de către elita istoriografiei naționale – academicieni și profesori universitari cunoscuți.

Toate cele patru mari perioade ale istoriei naționale (veche, medie, modernă și contemporană) beneficiază de comunicări interesante. Pe lângă strădaniile de aducere în discuție a unor teme mai vechi sau mai noi, se insistă pe: metode noi de cercetare, cronologie, documente inedite și interpretări mai logice și nuanțate ale evenimentelor. În cadrul acestor mari perioade istorice, am spune clasice, pe care le găsim în periodizarea fiecărei istorii naționale, s-au individualizat „istorii de nișă”. Amintim comunicări dedicate istoriei: economice, bancare, magiei și superstițiilor, demografiei și mobilității în spațiul românesc, orașelor și evoluției urbanismului, justiției, medicinii, presei și arhivelor ca depozitare de informație istorică pentru secolele XIX - XXI, istoriei regionale între istorie națională și universală, istoria țiganilor, a germanilor, locul reclamei în istorie și istoria prin reclamă, evoluția vieții familiale, istoria românilor din vecinătatea țării noastre și din Balcani.

Istoriografia sau scrisul istoric se bucură de atenția cuvenită. Reținem teme ca: Istoriografie și istorii ale universităților din România; Istoriografia anilor 1970 în țara noastră; Cultura, istoria și istoriografia comunistă în Europa Centrală și de Est.

Sesizându-se scăderea numărului și calității edițiilor critice publicate în ultimii 25-30 de ani, ca și lipsa recenziilor critice de calitate în revistele de specialitate -  reținem tema: „Edițiile critice, încotro?”.

Întreaga istoriografie mondială este ancorată din 2014 în discuții și publicații, inclusiv în emisiunile TV, dedicate Primului Război Mondial. Era firesc ca istoricii români să dea atenția necesară participării României la Marele Război, încununat cu anul providențial 1918. Pe lângă comunicări dedicate desfășurării campaniilor militare, reținem subiecte ca: Propaganda, mobilizarea și implicarea populației în război; Implicații și consecințe demografice ale războiului; memoria colectivă și filmul artistic în Marele Război.

Făcând trecerea de la secolul XVIII la zilele noastre, istoricii vor aprofunda relațiile internaționale și spațiile imperiale în Europa Centrală și de Est în secolele XVIII-XX, Uniunea Europeană și istoria construcției europene; mecanismele securității mondiale astăzi.

În sfârșit, pentru prima dată la un asemenea nivel, se discută locul și rolul informaticii și tehnologiilor digitale în cercetarea istorică și conservarea izvoarelor.

Cele aproape 20 de mese rotunde vor dezbate o varietate deosebită de teme, în prezența celor mai avizați specialiști în tema respectivă. În primul rând, reținem subiecte punctuale de istorie evenimențială: Marea Neagră și Dunărea în Istoria Românilor; România și problema Dunării; Regimentele de graniță din Transilvania și Banat (sec. XVIII-1848); Holocaustul între istorie, memorie și reprezentare. Dintre problemele actuale ale Istoriei Românilor se vor avea în vedere: stadiul cercetării izvoarelor orientale cu privire la români, noi direcții și metodologii în cercetarea istoriei comunismului românesc și a regimului comunist din România, istoria între spiritul academic universitar și învățământul preuniversitar, istoria orală în secolul XX - metodologie și direcții de cercetare, importanța și stadiul organizării arhivelor universităților, practica pedagogică a studenților în Istorie în învățământul preuniversitar.

În fiecare zi, participanții vor putea asista la câte patru-cinci prelegeri în plen, în câte două reprize: dimineața și după-amiază. Temele foarte diverse și incitante vor fi susținute de elita istoriografiei românești de la ora actuală, academicienii universitari proveniți din diferite generații. Îi amintim pe: Ioan Aurel Pop, Dinu C. Giurescu, Dan Berindei, Victor Spinei, Șerban Papacostea, Alexandru Zub, Ovidiu Cristea, Gheorghe Clivetti, Gheorghe Iacob, Marius Porumb, Ioan Drăgan, Ioan Scurtu, Vasile Pușcaș, Bogdan Murgescu.

În paralel se vor lansa o serie de lucrări publicate în ultima vreme de importante edituri naționale. Dintre acestea amintim Transilvania - starea noastră de veghe, scrisă de acad. prof. Ioan Aurel Pop, apărută în acest an la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca. Nu numai titlul este incitant, ci și conținutul. Ea se înscrie în lista selectă a istoricilor, economiștilor, juriștilor, sociologilor care au scris despre istoria acestei provincii în ultimul veac. Toți au văzut în Transilvania „trupul pământului românesc”, fără de care vulturul - având ca aripi Moldova și Țara Românească și capul în Dobrogea - nu poate să-și mențină echilibrul și viața.

Amintim că la Congres șapte istorici și juriști universitari din Oradea sunt prezenți cu comunicări interesante. Mai mult, doi dintre ei sunt organizatorii și moderatorii a două teme pe care le-au propus și au fost acceptate de staff-ul științific clujean. Despre prestația universitarilor orădeni într-un alt articol, după încheierea Congresului.