Fundaţia pentru Cultură şi Artă Populară "Maria Haiduc" aduce mulţumiri tuturor celor care au contribuit la reuşita spectacolului "Maria Haiduc şi copiii săi", organizat luni, 9 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

 

Pe această cale, Maria Haiduc şi-a manifestat întreaga recunoştinţă faţă de următoarele personalităţi ale culturii bihorene: Todor Albert, directorul general al Filarmonicii de Stat Oradea, Leontin Ciucur, directorul artistic al Ansamblului "Crişana", Miklos Janos, directorul artistic al Ansamblului "Nagyvarad". De asemenea, a ţinut să-i mulţumească lui Lucian Silaghi, directorul general al Teatrului de Stat Oradea, directoarei artistice, Elvira Rîmbu, dar şi directorului Şcolii de Arte "Francisc Hubic", Marian Boboia, lui Marius Creţu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, directoarei Casei de Cultură "Ioan Ciordaş" din Beiuş, Anca Banda, respectiv partenerilor media ai spectacolului, TTV şi Naţional TV Beiuş. "Spectacolul a fost organizat live, cu forţe proprii, fără ajutor din afara judeţului. Unii spun mereu că nu se pot face spectacole fără invitaţi din alte zone ale ţării. Eu am susţinut întotdeauna contrariul, iar spectacolul de luni dovedeşte din plin acest lucru", ne-a mărturisit Maria Haiduc. În primul şi-n primul rând, artista a ţinut să mulţumească dirijorului Liviu Buţiu şi orchestrei sale "din două părţi": "Rapsodia bihoreană", a Şcolii de Arte "Francisc Hubic", şi Orchestra populară "Crişana". De asemenea, soliştilor vocali, care întotdeauna i-au fost alături, coregrafului Florian Clepe şi dansatorilor lui, precum şi Ansamblului "Nagyvarad", care a fost surpriza programului, dând o notă aparte spectacolului.