Luptele duse de către glorioasa armată română aprinde astăzi, de Ziua Armatei, în sufletele veteranilor de război, flacăra înfruntărilor purtate cu eroism în urmă cu 63 de ani pentru eliberera pământului strămoşesc de horthyşti şi nazişti.

Printre tinerii bihoreni care au luptat urmărind inamicul până la nimicirea definitivă a fost şi sergentul Florian Bonaţiu, azi un veteran de război în vârstă de 86 de ani, care locuieşte împreună cu soţia sa, Ana, de 81 de ani, pe strada Crişan din Oradea, la nr. 10. S-a născut la 18 iulie 1921 în satul Cheresig, fiu de vatman. În anul 1940, familia Bonaţiu, cu cei 3 copii, s-a refugiat din calea horthyştilor de frica bătăilor la care erau supuşi românii din partea jandarmilor unguri, pentru orice fleac. Membrii familiei Bonaţiu, ajunşi în Bucureşti, s-au angajat să muncească la fabrica Malaxa. Ca orice tânăr obligat să satisfacă stagiul militar, Florian Bonaţiu, în anul 1942, încorporat în armată, a fost repartizat în cadrul Diviziei I blindate, grupul Câmpina. În luna septembrie a aceluiaşi an a plecat pe front în Rusia sovietică, în stepa Kalmuka, la cotul Donului, până în 4 noiembrie 1943. După lupte grele, întreaga companie de blindate s-a retras în localitatea Zolotovski. În frig de minus 35 grade, după 20 de ore, i-au îngheţat picioarele şi tot corpul, suferind degerături de gradul IV la nas, urechi, degetele mâinilor şi ale picioarelor aproape de coagularea sângelui. Scos din luptă, a fost trimis în ţară, la Piteşti, la Spitalul "I.C. Brătianu", unde, după 5 luni de tratament, s-a prezentat din nou pe front să lupte mai departe împotriva nemţilor.

Decât prizonier la ruşi, mai bine luptător împotriva duşmanului horthyst şi nazist pentru eliberarea Ardealului

Aceasta a fost deviza sergentului care căzuse prizonier. Alături de armata sovietică, a continuat lupta pentru eliberera Ardealului de Nord. A scăpat şi de bombardamentele aliaţilor şi nu s-a descurajat. S-a înfruntat cu atacurile duşmanilor şi a răzbit, chiar dacă dintre soldaţii români a rămas în viaţă doar 1 din 4.
La 5 ianuarie 1944, sergentul Florian Bonaţiu a fost lăsat la vatră. Şi-a întemeiat o familie, după care s-a angajat la ICO Oradea. Şi-a completat studiile liceale şi, datorită hărniciei, a deţinut diferite funcţii pe scară ierarhică: şef la gospodăriile comunale Oradea, preşedinte de cooperaţie 3 ani şi alte munci de răspundere. După 44 de ani de activitate a intrat în pensie.

Îşi iubeşte cei 7 nepoţi şi crizantemele din grădina casei

În urma suferinţelor îndurate în război, Florian Bonaţiu a ajuns la bătrâneţe handicapat nevăzător. Munceşte în grădina de lângă casă, unde îşi petrece o viaţă liniştită cu nepoţii şi straturile de flori. L-am găsit îngrijind crizantemele, pe care le iubeşte foarte mult, după cum el însuşi ne-a mărturisit, ce înfloresc toamna târziu cu o inflorescenţă mare şi bogată. Ar da orice pe lumea asta, spunea Florian Bonaţiu, numai să fie pace în lume, fără atâtea războaie. Merită să-i urăm o viaţă lungă şi sănătate. Pentru că, dacă nu erau aceşti veterani de război care şi-au încleştat mâinile pe oţelul rece al armelor luptând cu eroismul care îi caracterizează pe români, noi, cei de astăzi, poate eram tot sub cizma horthysto-nazistă...