În anul 2008, artista şi scriitoarea Paraschiva Cărbunar a onorat invitaţia în Viena, în cadrul proiectului „Spiritualitatea poporului român oglindită în blânde cântece creştine”. În cadrul acestui prooect a fost cuprinsă şi Luiza Asavetei, artista căreia Paraschiva Cărbunar îi dedică cel mai recent volum.

 

În volumul „Pe claviaturile armoniei” cu Luiza Asavetei-Dialog interdisciplinar la confluenţa dintre ştiinţă şi artă”, recent apărut la Editura Primus-Oradea, Paraschiva Cărbunar, autoarea volumului, scrie: „Gândind la cel care a rămas în istoria literaturii cu afirmaţia că veşnicia s-a născut la sat, cred că podul de la Lăncrăm a atins în această afirmaţie şi destinul! Privind în sufletul artistei am transpus în vers sentimentele Luizei legate de pământul natal: Cu Narcis în gând şi amintiri ce nu s-au şters/ Duc arta pământului natal în pictură şi vers,/ Pământul natal dorul îmi poartă/ Eu nu l-am uitat niciodată”, notează autoarea.

„O artistă genială, departe de ţară, la Viena, ocroteşte limba neamului său: Cerul natal al fiecărui om/Dăinuieşte o viaţă.

Manifestând o generoasă deschidere faţă de bunurile culturale străine, artista caută cuvântul ce exprimă adevărul, adică echivalenţa, agealizarea mesajelor poetice, disponibilitatea de receptare a limbii române, cuprinderea gândului în cuvânt, precum şi aspectele transferului interlingval: Cântecul frunzelor/ Nu încetează niciodată/ Sunt poveşti de dor (vol. Anotimpurile veacului-Luza Asavetei, Ed. Danubius, 2002). Dorul Luizei de pământul natal, l-am surprins în poeziile dedicate”, mai notează Paraschiva Cărbunar.

„De la Viena, Luiza Asavetei aduce mulţumiri poetului bihorean Miron Blaga, Ligiei Mirişan, director al Bibliotecii Gheorghe Şincai Oradea, pentru aprecierea muncii sale, dorindu-le multă sănătate şi îmbrăţişându-i cu doruri şi gânduri dragi. În acelaşi timp, gânduri de recunoştinţă se îndreaptă spre Luiza Asavetei, din partea copiilor şi tinerilor din cadrul Clubului elevilor din Salonta, filiala Tinca”, transmite autoarea.

„Curg lacrimi izvor/ Din ochi-ţi plini de dor/ Culori calde aşterni/ În triste şi grele ierni/ Şi ochiul tău ca un atol/ Privindu-l Luiza mă-nfior/Frumoasă eşti în ia cu şinoare/Cu toate florile de pe răzoare/Zână a plaiurilor doinitoare./ Te cheamă iarba din zăvoi/ Cărarea şi urcuşul de pământ/ Pădurile cu doine de la noi/ Plugul cu patru boi./ Tu, lumea întreagă ai colindat/ dar sufletul ţi l-ai lăsat,/ La poartă, pe laviţă, pe masă,/ Pe frunza de trifoi/ În brazdă şi în glastră/ În tril de ciocârlii şi pasăre măiastră/ Într-un cuvânt: Acasă./ Îţi cântă copiii iubitori de frumos/ Privind Icoana lui Hristos,/ Ai întărit credinţa strămoşească/ Prin artă, ca să dăinuiască./ Urma ta rămâne pe pământ/ Udată mereu de un dor sfânt!” (poezia Florile Recunoştinţei, vol. Pe claviaturile armoniei, Paraschiva Cărbunar, Ed. Primus, Oradea 2016).