Oradea a fost, vineri seară, capitala grației și frumuseții. În orașul de pe Crișul Repede, a avut loc cel mai important concurs anual de frumusețe din această parte a țării. Miss Transilvania 2016 i-a avut ca prezentatori pe Adelina Pestrițu și Victor Slav, dar și invitați speciali, precum Bogdan Vlădău, Vica Blochina și Florentina Opriș. Evenimentul a fost găzduit de sala de evenimente Pandora Palace din Oradea, fiind organizat de Cătălina Burlo Events, în colaborare cu MissTv România.

 

O tânără din Deva de 16 ani, Denisa Luisa Popa, este posesoarea titlului de cea mai frumoasă transilvăneancă. Premiul Miss Transilvania 2016 i-a fost acordat de un juriu de specialitate, din componenţa căruia au făcut parte vedete din lumea mondenă. Întrebată cum a reuşit să-i convingă pe juraţi că ea este cea mai frumoasă transilvăneancă, Denisa a mărturisit că armele ei au fost: zâmbetul, atitudinea şi simplitatea.

Miss Transilvania 2016 a adus pe podium cele mai frumoase 20 de fete din Ardeal, care au trecut prin patru probe, atent jurizate de către un juriu competent, pentru a câștiga marele titlu „Miss Transilvania 2016”, dar și alte titluri surpriză şi premii în valoare totală de peste 5000 de euro, puse la dispoziție de către sponsori.

Prima probă a constat în prezentarea concurentelor, aceasta fiind urmată de proba costumelor de baie. Ținutele fetelor pentru această probă au fost asigurate de Laurențiu Dobre. Al treilea punct al show-ului a fost defilarea în ţinută de coktail oferită de Alina Sabău, iar ultima probă şi cea mai spectaculoasă a fost parada în ţinute de seară, tinerele purtând rochii oferite tot de Alina Sabău, din colecția „Birds of paradise”.

În finala Miss Transilvania 2016 au concurat patru orădence, însă doar una dintre ele a reușit să obțină un premiu. Este vorba de Loredana Țodan, de 22 de ani, care a fost aleasă Miss Carpați 2016.

Pe lângă concursul de miss, spectatorii au putut admira prezentări de modă semnate de Giuliano Sabau Shoes, Damao Cibrao, Alina Sabău sau Hardcore Fashion. În pauzele dintre probe au concertat Tiziana Sinagra și Thomas Grazioso din Italia și Bogdan Vlădău.

Câștigătoarele Miss Transilvania 2016 sunt următoarele: Miss Carpați 2016 - Laura Țodan (Oradea); Miss Fainoșag - Andrada Pasc (Arad); Miss Bikini Transilvania 2016 – Diana Cocârlă (Călan – Hunedoara); Miss Transilvania Fashion 2016 - Olimpia Carmina (Târgu Mureș); Locul 3 - Diana Maftei (Târgu Mureș); Locul 2 - Denisa Cristina Cudac (Satu Mare); Locul 1 - Miss Transilvania 2016 – Denisa Luisa Popa (Deva).