Ieri, în sala de protocol a Stadionului Municipal, conducătorii formaţiei FC Oradea au ţinut o ultimă conferinţă de presă, înaintea startului de campionat. Cu această ocazie, preşedintele Ioan Lucian a ţinut să puncteze stadiul pregătirii atins de jucători, situaţia conducerii administrative, făcând, pe scurt, un bilanţ al campionatului trecut şi al celui ce se apropie. "Lotul este fixat în proporţie de 99,9% Din declaraţiile acestuia a reieşit că lotul este fixat, în proporţie de 99,9 %, celor 24 de jucători aflaţi, în prezent, sub culorile roş-albastre, alăturându-li-se şi Marius Siminic. "Faţă de posibilităţile financiare ale clubului, campania de transferări o considerăm, totuşi, reuşită, fiecare jucător transferat în această perioadă având, în proporţie de 100%, avizul antrenorului. Am încercat să întărim toate cele trei compartimente, prin aducerea unor jucători de valoare, lideri sau golgeteri la echipele la care au activat: Daniel Amzucu şi Alexander Stephanovic în defensivă, Mărginean şi Fritea la mijloc, Stan şi Obrenovic, în linia ofensivă. De asemenea, clarificarea problemei financiare, prin implicarea Consiliului Judeţean şi a celui Local, este de bun augur şi de moral, şi va însemna, cu siguranţă, un pas înainte, pentru fotbalul bihorean". Am mai aflat că, până la ora jocului din prima etapă, cu Rapid Bucureşti, se va face o sectorizare a tribunelor, după cum urmează: sectorul rezervat abonamentelor de 5.000.000 lei (la tribuna oficială), cel rezervat abonamentelor de 3.000.000 lei, urmând ca, pentru locurile rămase libere în această tribună, preţul unui bilet să fie de 150.000 de lei. În celelalte două sectoare, accesul va fi permis pe baza biletelor, acestea fiind puse în vânzare, la preţul de 50.000 de lei, începând de azi, ora 10.00, la sediul clubului, str. Republicii nr. 3-5. De precizat est şi faptul că numărul acestora va fi limitat, între 14.000 şi 15.000, ele putând fi achiziţionate şi în ziua jocului, cu trei ore înaintea fluierului de start. În altă ordine de idei, noul purtător de cuvânt al clubului, deocamdată în probă de lucru, va fi Victor Mihalcea, în timp ce funcţia de director de marketing va fi ocupată de Szekely Ladislau. "Trebuie să avem un moral ridicat şi să nu ne considerăm dinainte înfrânţi" Prezent la conferinţa de presă, Emerich Jenei s-a bucurat de hotărârea Consiliului Judeţean şi a celui Local de a sprijini gruparea orădeană, el considerând acest lucru ca pe o stabilitate benefică şi absolut necesară. Fostul selecţioner al echipei naţioanle din anii `90 a afirmat că, din discuţiile şi analizele făcute împreună cu antrenorul Ionuţ Popa, a ajuns la concluzia că, deşi transferurile făcute de conducere n-au fost spectaculoase, speră şi vrea să aibă dreptate că noile achiziţii vor duce la creşterea valorică a echipei. În ceea ce priveşte meciul cu Rapid, nea Imi a concluzionat: "Important este ca, la ora jocului, moralul jucătorilor să fie ridicat şi să nu ne considerăm de la început înfrânţi". Sosit cu o oarecare întârziere, din cauza unor probleme legate de contractul personal cu clubul, antrenorul Ionuţ Popa i-a informat pe cei prezenţi că starea de sănătate a tuturor componenţilor lotului este bună, singura incertitudine fiind Claudiu Keseru, jucător care a lipsit o perioadă destul de lungă de la pregătiri, ca urmare a convocărilor la lot şi a drumurilor prin Hexagon. Acesta suferă încă la capitolul pregătire fizică şi omogenizare alături de echipă. Despre situaţia noilor veniţi, tehnicianul a afirmat: "Cei pe care i-am adus pot face obiectul titularizării şi întăririi compartimentelor din care fac parte. Referitor la întâlnirea cu Rapid, ţin să vă asigur că nu le va fi deloc uşor, ambiţia noastră la această partidă fiind una ieşită ieşită din comun. Pentru mine, nu doar acest joc este important, ci întreg campionatul. Bineînţeles, un aport deosebit în obţinerea unui rezultat bun îl va avea publicul, care sper să devină al 12-lea jucător la această partidă". Sistem de premiere inedit Un alt subiect fierbinte, atât pentru jucători, cât şi pentru conducerea tehnică şi administrativă, l-a reprezentat sistemul de premiere, stimulativ şi unic. Astfel, s-a hotărât ca, pentru fiecare punct câştigat, jucătorii să fie premiaţi cu suma de 300 de euro, urmând ca, din totalul sumelor câştigate, ei să intre în posesia a 50%, restul fiind decontat în cazul atingerii obiectivului propus, adică menţinerea în primul eşalon fotbalistic. Azi, formaţia orădeană va disputa, de la ora 17.00, un joc amical, în compania echipei CF Bihorul Beiuş, imediat după meci jucătorii intrând în cantonament, în timp ce prezentarea oficială a lotului şi a echipamentului cu care FC Oradea va redebuta în Divizia A, anunţată pentru astăzi, la ora 16.00, se va desfăşura mâine, de la ora 18,30, la Lotus Market.