Pentru cei trei antreprenori, S.C. MBS Group S.R.L., S.C. Ruukki Romania S.R.L. şi S.C. Deni-Flor Service S.R.L, nici măcar un an nu fost suficient pentru a-şi onora angajamentul luat faţă de orădeni, încă de pe data de 1 februarie 2006, care presupunea ca în şase luni Bazinul Olimpic să fie acoperit. Dacă un an întreg, pe şantierul din Ştrandul Municipal, rar erau zăriţi câţiva muncitori în acţiune, ieri, presaţi de noul termen avansat pentru predarea investiţiei, angajaţii mişunau de zor pentru a recupera ce nu au făcut în cele 12 luni. Cu toate acestea, până pe data de 15 martie, aici mai este mult de lucru. Chiar dacă lucrările la acoperişul bazinului au fost finalizate, cele cinci zile tot nu par a fi suficiente pentru volumul mare de lucrări care încă mai trebuie executate. Tribunele care au fost distruse trebuie din nou refăcute, pe marginea bazinului trebuie montată din nou faianţa, iar exteriorul arată total dezolant. Mai mult, din cauza faptului că termenul de predare a fost depăşit cu şapte luni, în tavanul de la balcon, pe unele porţiuni s-a şi infiltrat apa. Investiţia s-a ridicat la 10.680.000 RON, însă firmele, ca să încaseze întreaga sumă, ar fi trebuit să predea lucrarea în termen de şase luni de la semnarea contractului. Conform contractului, după expirarea acestui termen, antreprenorilor li se aplică o penalitate de 0,1% din lucrările rămase neexecutate, însă, "graţie" municipalităţii orădene, termenul de la care începe să curgă această sancţiune pecuniară a fost mereu modificat, în favoarea firmelor executante. Dacă beneficiarul lucrării, Primăria Oradea, ar fi început să încaseze penalităţile chiar după şase luni de la semnarea contractului, mai mult ca sigur că decizia ar fi fost o grea lovitură pentru cele trei firme. Însă, generoasă, municipalitatea a decis ca abia din decembrie să o sancţioneze, dând firmei un răgaz de încă trei luni, timp în care nici nu se pune problema unei eventuale sancţiuni. "Pe data de 15 martie ni s-a promis că vor finaliza toate lucrările. Practic acoperirea bazinului e gata, se mai lucrează la finisaje şi exterior. În data de 20 martie va avea loc inaugurarea Bazinului Olimpic", ne-a declarat Marcel Boloş, directorul Direcţiei Imobiliare din cadrul Primăriei Oradea.