Una dintre expoziţiile pe care Galeria de Arte Vizuale din Oradea le-a găzduit în ultima perioadă se numără şi cea a artistului Vasyl Dzhabraylov, din Ucraina. Aceasta a cuprins 33 de lucrări de pictură şi şapte de sculptură, aflate la confluenţa dintre tradiţional şi modern. Compoziţiile au impresionat prin jocuri de culori, luminozitate, optimism, unele dintre ele surprinzând diferite părţi ale Europei. Vasyl Dzhabraylov s-a născut în anul 1958, în Koroleve, zona Carpaţilor Ucrainieni. A absolvit Colegiul de Artă, secţia pictură, în Uzhgorod, după care a urmat Institutul de Artă, secţia sculptură, din Kharcov. Membru al Uniunii Artiştilor din Ucraina, artistul a fost profesor de sculptură la Institutul de Stat Pedagogic, din Rovno, în perioada 1992-1993. În 1996 s-a mutat în Satu Mare, unde, pe lângă numeroasele expoziţii în grup alături de artişti locali, s-a bucurat şi de expoziţii personale. Are lucrări în colecţii particulare nu numai în România, ci şi în Italia, Germania, Ucraina, USA şi Anglia, optând în creaţiile sale pentru materiale precum: marmură, lemn, granit şi piatră. "M-a atras în expoziţia lui Vasyl Dzhabraylov luminozitatea culorilor. Lucrările aparţin unui român, care, venind de dincolo de graniţă, a reuşit să realizeze opere fascinante", a fost de părere Ligia Mirişan, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor.