Ceea ce s-a întâmplat miercuri, 8 iunie, în sala de festivităţi a Baroului Bihor, chiar aşa, este greu de descris pentru cineva care este obişnuit cu lansările de carte banale, terne, convenţionale şi clişeistice. Pentru că Alexandru Sfârlea - care şi-a lansat cea de-a 13-a carte, a 12-a de versuri - a făcut, realmente, un adevărat spectacol, prin modul în care a adus în prim-plan faţete ale personalităţii sale poeticeşti, dar şi ale unui ego pe alocuri incandescent.

 

Cartea care îl are ca autor pe incomodul, talentatul şi controversatul poet originar din satul Cihei, are un titlu cu trimiteri inclusiv biografice, probabil. Pentru că el s-a ,,desprins” de satul natal, în urmă cu aproape trei decenii, ,,sfârlezind” prin urbea de pe Criş, după 90, ca redactor la ziarul ,,Crişana” şi ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2000. Am mai asistat şi la alte lansări ale cărţilor sale, dar cea de miercuri a fost ceva ieşit din comun. În prezenţa unui public nu prea numeros - din cauza coincidenţei cu prezenţa lui Eugen Simion la Universitatea Oradea - scriitorul şi preşedintele Cenaclului ,,Delavrancea” de la Barou, Paşcu Balaci, a evidenţiat activitatea de poet şi publicist a lui Alexandru Sfârlea, în varii contexte şi ipostaze de manifestare ale acestuia. A amintit chiar şi despre medalia de aur cu care Sfârlea a fost ,,gratulat” la Festivalul Naţional ,,Cântarea României” în vara lui 89, şi pe care redactorul şef al ,,Crişanei” de atunci i-a înmânat-o, la o şedinţă de redacţie, în... 1999 . Le-a citit celor prezenţi şi prezentarea marelui critic şi poet Gheorghe Grigurcu, de pe coperta a patra a ,,Desprinderilor”, care începe cu afirmaţia ,,Alexandru Sfârlea este poet până-n vârful unghiilor”! Apoi, universitarul şi criticul literar Dan Horaţiu Popescu a evidenţiat virtuozitatea ritmat - melodioasă a versurilor din ,,Desprinderea”, subliniind faptul că poetul a renunţat în această carte la unele motive şi teme care i-au energizat lirismul în precedentele volume. Şi că, de fapt, desprinderea în sine înseamnă alte şi alte căutări, interferenţe şi relaţionări în varii ipostaze şi contexte ale realităţii, în cazul de faţă, mai ales din mediul virtual. ,,O caracteristică a sfârleziilor din această carte este şi aceea că majoritatea stau, să zic aşa, sub ,,dictatura” rimelor interioare, poetul fiind în acest sens, într-adevăr, un virtuoz. Putem spune că Alexandru Sfârlea este unul din cei mai importanţi poeţi ai generaţiei sale, şi nu numai”. A urmat apoi acel - poate că este exagerat spus spectacol, dacă ne gândim strict la termenul în sine, dar cum să denumeşti altfel modalitatea captivant- fascinantă prin care poetul acesta ,,cu masca ficţiunii concrescută peste figura existenţială” (G. Grigurcu) i-a delectat pe cei de faţă? A făcut referinţă, într-un limbaj  ,,colorat”, şi la viaţa sa de underground, de dinainte de 89, dar şi la aceea de când era slujbaş prost remunerat în ,,peştera- Corectură”, iar ulterior (1997 - 2003) ca redactor la secţia Cultură-Învăţământ- Tradiţii a ziarului ,,Crişana”. A fricţiunilor şi contondenţelor cu ai săi colegi, unii chiar rău intenţionaţi. A vorbit despre faptul că poezia l-a salvat, de multe ori, de la unele gesturi care ar fi putut deveni necugetate, sau, în orice caz, cu urmări nefaste. A spus că iubeşte Poezia, în aceeaşi măsură în care aceasta îl iubeşte pe el. Că nu îi dă dreptate lui Witold Gombrowicz, care spunea că ,,aproape nimeni nu iubeşte versurile, iar lumea poeziei este fictivă şi falsă”. Şi că, da, este de acord că lumea virtuală este sufocată de ,,poezia lirismului prefăcut, poezia formelor care deformează până la anihilare”. Că unii autori de versuri sunt împinşi în faţă de unii critici ,,animaţi” de un partizanat făţiş şi de interese obscure. ,,Eu cred în poezie şi în forţa fragilităţii sale de a îndepărta de eşec şi pierzanie iminentă fiinţa umană” - a subliniat autorul ,,Desprinderilor”. A citit câteva texte din cartea sa, cu o vivacitate şi un aplomb - câteva interpretate muzical, spontan şi imprevizibil, cu o voce intens baritonală - absolut de invidiat, dar mai ales, desigur, de admirat . A vorbit despre felul cum a decurs colaborarea cu Alexandru Sfârlea şi editorul cărţii, Ştefan Avram, iar scriitorul australian-român George Roca a reiterat unele aspecte ale împrejurărilor în care l-a cunoscut pe poetul ,,desprinderilor”. A urmat sesiunea de autografe, iar apoi, ,,dineul” de rigoare, cu ,,trimitere” şi la apropiata aniversare a zilei de naştere a lui Alexandru Sfârlea.  

În concluzie , cred că trebuie să ne desprindem de ideea că lansările de carte nu pot avea un farmec şi o atractivitate care să pună în lumină personalitatea şi veleităţile  de a empatiza cu cititorii ale unor autori.

R. C.