Candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat, ieri, programul asumat de liberali pentru dezvoltarea turismului. Mălan a menţionat că Bihorul trebuie promovată ideea turismului responsabil.

„Fie că vorbim de ceramica albă de la Vadu Crişului, ceramica roşie de la Leheceni, lăzile de zestre şi uneltele casnice din lemn confecţionate la Budureasa, Roşia, ouăle încondeiate la Drăgoteni sau alte meşteşuguri tradiţionale aceste tradiţii trebuie susţinute şi promovate”, a declarat Mircea Mălan. Printre propunerile liberalilor se numără: amenajarea a două campinguri în zona Glăvoi şi lângă Cabana Padiş, reabilitarea drumului Beiuş-Stâna de Vale-Barajul Leş-Remeţi, amenajarea şi promovarea zonelor Cetăţile Ponorului şi Cetăţile Rădesei, dezvoltarea reţelei de peşteri vizitabile. De asemenea, liberalii au în vedere şi zona Bulz, Bratca, Şuncuiuş, Vadu Crişului, propice pentru speoturism, cicloturism, turismul de aventură şi drumeţii. O altă propunere vizează amenajarea unor lacuri de agrement în zona montană.

În ceea ce priveşte activitatea culturală, Mircea Mălan a declarat că instituţiile din subordinea CJ Bihor ar trebui să-şi extindă activitatea la nivelul întregului judeţ. De asemenea, alte proiecte importante sunt realizarea Muzeul Satului în Băile 1 Mai, reabilitarea clădirilor aflate în proprietatea CJ Bihor şi promovarea meseriilor tradiţionale şi produsele alimentare autohtone.