Astăzi se împlinesc 14 ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989. Cu toate acestea, nu se ştie nici acum prea bine cine a tras în acele zile şi nici istoria întreagă a acelor evenimente. Nici măcar oamenii care au pus mâna atunci pe putere nu înţeleg pe de-a întregul evenimentele prin care au trecut. La Oradea, mişcarea populară a pornit ceva mai târziu decât la Timişoara, Cluj, Arad sau Sibiu. Spre deosebire de acele oraşe, în acele zile, Oradea nu a mirosit a praf de puşcă. Imediat după ce vestea privind fuga dictatorului a fost lansată în eter, în faţa Primăriei din Oradea s-au adunat primii oameni, majoritatea cu sticle de băutură în mână. Între ei foarte mulţi ţigani care aşteptau momentul să intre în Primărie pentru a fura. Până la urmă, orădenii i-au împins în faţă de cei mai cunoscuţi din mulţime. Printre aceştia se aflau Mircea Bradu şi Daniel Vulcu. Cu ei au intrat în Primărie alte câteva sute de orădeni, printre care Radu Davidescu, Dan Vâlceanu. Toderaş Teodor, Traian Popovici care au constituit nucleul de conducere al Comitetului de Revoluţionari şi au condus destinele oraşului şi ale judeţului în acele zile când nimeni nu ştia ce va urma. Fără violenţă! Judeţul Bihor este socotit primul care a reuşit să se organizeze în debandada ce domnea în acele zile România. De fapt, unele din documentele care au emanat de la revoluţionarii orădeni au fost copiate ulterior de cei din Capitală. Revoluţionarii orădeni susţin că este şi meritul lor că nu s-a tras aici. ?Am avut grijă să îi izolăm imediat pe şefii Miliţiei şi ai Securităţii. În plus, Armata nu a încercat să îi împrăştie pe demonstranţi, aşa cum s-a întâmplat în alte oraşe?, spune Dan Vâlceanu, unul din revoluţionarii orădeni cu acte în regulă. După ce lumea a început să se adune în faţa Primăriei, puhoiul a intrat în clădirea în care se afla încă primarul Ioan Groza, care, imediat i-a oferit scaunul lui Toderaş Teodor. Oamenii l-au recunoscut pe Mircea Bradu, care a fost împins să ia cuvântul, împreună cu actorul Daniel Vulcu, recunoscut de un grup de studenţi. Încet, în Primărie au apărut diferite personalităţi care s-au alăturat revoluţionarilor. Printre aceştia se aflau şi lichelele oraşului sau diferiţi conducători ai partidului comunist care au fost poftiţi afară. La vremuri noi, miliţia e cu noi Au fost izolaţi şefii Miliţiei şi ai Securităţii. Aceştia s-au declarat alături de revoluţionari, cu toate că ulterior s-a demonstrat că stăteau în expectativă. Ceauşescu nu fusese prins încă, aşa că se putea întâmpla orice. În faţa sediilor celor două instituţii ale puterii ceauşiste erau adunate grupuri de oameni care doreau să îi linşeze pe miliţieni şi securişti. În clădirea securităţii intraseră deja vreo 50 de oameni, care se aflau faţă în faţă cu circa 20 de securişti înarmaţi. Aceştia nu reuşiseră să fugă încă şi încercau să se apere de furia oamenilor. Înarmaţi cu pistoale mitralieră, securiştii îi ameninţau pe oameni că vor trage dacă nu părăsesc clădirea. În acel moment, înăuntru a pătruns şi Dan Vâlceanu care a reuşit să liniştească treburile. Oamenii au fost daţi afară, iar securiştii au predat armamentul rămânând însă baricadaţi în clădire. A existat un nucleu de 12 securişti care, înarmaţi cu pistoale mitralieră şi mii de cartuşe, au reuşit să dispară înainte de sosirea demonstranţilor. Nu se ştie nici acum dacă securiştii încercau în acele momente să se pună la adăpost de revoluţionari sau să tragă în demonstranţi. Nici la Miliţie treburile nu erau prea clare. Mulţimea furioasă a pichetat clădirea şi se făceau planuri pentru a pătrunde în interior. Revoluţionarii au ajuns şi aici la timp şi au realizat un pact cu miliţienii care au trecut de partea mişcării populare. În acelaşi timp, mai mulţi miliţieni tineri au încercat schimbarea vechii structuri, în fruntea căreia se afla comandantul Terente. A fost alcătuită chiar o listă cu miliţienii care urmau să fie lichidaţi, listă care a fost înmânată de fostul maior Gogoneaţă revoluţionarilor. Onor la general... De abia spre seara zilei de 22 decembrie a ajuns la Primărie primul pluton de militari, pentru ca generalul Bordei să se instaleze în clădire, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, după ce sosise din Austria în ziua de 21 decembrie. Pentru că în toată ţara militarii trăseseră în demonstranţi, revoluţionarii orădeni se aşteptau ca acelaşi lucru să se întâmple şi aici. Plutonul de militari trimis la Primărie nu avea, după câte se pare, doar scopul de a asista la evenimente. Revoluţionarii orădeni îşi aduc aminte că militarii trimişi la Primărie nu făceau altceva decât să doarmă şi nu ajutau deloc. La un moment dat, Mircea Bradu a trebuit să fie internat. Soldatul care stătea de pază la uşa salonului în care se afla îi povestise că aveau ordin să îi lichideze, dacă Ceauşescu ar fi preluat puterea. Acelaşi lucru l-au aflat revoluţionarii de la mai mulţi soldaţi care, vorba vine, le asigurau protecţia. După câteva zile s-a aflat adevăratul motiv pentru ce armata nu intervenise în dimineaţa zilei de 22 decembrie şi la Oradea. Dintre cele 20 TAB-uri care au fost trimise să facă ordine la Primărie doar unul a pornit, restul au rămas pe loc, fiind defecte. Revoluţionarii nu au dormit atunci câteva zile la rând şi rezistau cu greu stresului. Medicul Gheorghe Tirla sosise între timp la Primărie, pentru a organiza un cabinet medical unde ar fi urmat să fie trataţi cei răniţi. Între timp, revoluţionarii erau bombardaţi cu fel de fel de zvonuri menite să destabilizeze situaţia. Ba că se trăgea pe Moscovei sau la Aeroport, ba că vin teroriştii. Interesantă a fost şi povestea cu apa otrăvită. În oraş circula o Dacie din interiorul căreia se anunţa prin megafon că apa este otrăvită. Nici în ziua de astăzi nu se cunoaşte numele celor care erau în maşină sau cine i-a trimis în oraş. Cu elicopterul, s-a golit parterul Cel mai important eveniment care a avut darul de a face puţină ordine în haosul instalat în Primărie a avut loc în seara zilei de 22 decembrie. După ce s-a vehiculat znoul că mai multe elicoptere se apropie de oraş, urmând să coboare la mică înălţime pentru a-i ataca pe cei aflaţi în primărie, clădirea s-a golit în doi timpi şi trei mişcări. Au rămas înăuntru doar o mână de revoluţionari, cei care fac parte din actuala Asociaţie a Revoluţionarilor din Bihor, adică 38 de persoane. Unul dintre revoluţionari a ieşit la balcon şi a anunţat mulţimea că ar fi bine să plece acasă pentru a nu fi mitraliaţi de cei din elicoptere. Mulţimea nu a părăsit însă locul, iar elicopterele nu au mai ajuns niciodată. Oficial, armata, miliţia sau securitatea nu au tras la Oradea, neînregistrându-se victime în rândul populaţiei. Opt bihoreni şi-au dat, însă, viaţa în timpul acelor evenimente, pe baricadele altor oraşe. Şi totuşi, în zona Aeroportul, în seara de 23 decembrie, s-a deschis focul. O patrulă a armatei a tras asupra unui TIR ce se apropia de oraş şi despre care existau informaţii că ar fi plin de terorişti. Soldaţii au ciuruit efectiv cabina TIR-ului în care se afla şoferul şi soţia acestuia. După cele câteva sute de cartuşe care au fost trase, în cabină erau numai urme de sânge şi de creier. Soţia şoferului a murit pe loc, iar acesta a rămas mutilat pe viaţă într-un scaun cu rotile. În TIR-ul care venea de la Tg. Jiu nu au fost găsite decât carcase de porc. Revoluţionarii au condus destinele oraşului şi ale judeţului până la alegerile din septembrie 1990. Atunci, acestora li s-a propus de către Ion Iliescu să intre în FSN, dar revoluţionarii orădeni aveau convingeri mai de dreapta şi au ales să participe la alegeri din partea partidelor de această orientare. Revoluţionarii sunt de părere că dacă ar fi acceptat atunci propunerea lui Iliescu, poate alta ar fi fost situaţia acum. Revoluţionari cu acte în regulă Revoluţionarii orădeni sunt de părere acum că, la evenimentele din decembrie, au participat două feluri de oameni: cei care au stat până la sfârşit şi cei care din frică sau plictiseală au plecat la un moment dat. După ce revoluţionarilor li s-au acordat prin lege mai multe drepturi, foarte multe orădeni s-au prezentat pentru a fi primiţi în rândul acestora, deşii unii dintre ei nu stătuseră în Primărie doar câteva minute. În acest moment, în Asociaţia Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române Bihor sunt înscrise 34 de persoane. Asociaţia îl are ca preşedinte pe Radu Davidescu, Toderaş Teodor este vicepreşedinte, Dan Vâlceanu, secretar şi Traian Popoviciu, trezorier. Ceilalţi membri sunt Ioan Aron - actualul director al Teatrului de Păpuşi, Iosif Balacz, Doru Ban - fost pilot, actualmente taximetrist, Florian Bar - poştaş, Vasile Blaga - fost parlamentar, Gheorghe Bochiş - întreprinzător privat, generalul Ioan Bordei, Constantin Bozântan - primul prefect al judeţului, Mircea Bradu, Augustin Ciortin - fost profesor, Liviu Gogoneaţă - omul ce avea lista cu miliţienii ce urmau să fie lichidaţi, Laszlo Herman, Petru Jurcă, Marieta Jurjuţ - actualmente inginer textilist, Augustin Kolompar, rrom, cel care a participat la organizarea patrulelor mobile de civili din care făcea parte şi câte un ţigan, Lucian Kovaci - decedat, orădeanul care a avut curajul, în data de 21 decembrie, să împrăştie manifeste prin oraş, Liviu Lupea - directorul unei societăţi de asigurări, Gheorghe Monicea - pilot, membru al Aeroclubului Oradea, Teofil Moş - pe atunci locţiitorul şefului Miliţiei Oradea, Pavel Negruţ - fost instalator, Gheorghe Nemeş - preot, Cornel Oprean - muncitor, Gheorghe Pop - muncitor, Horia Popa - patron, Gheorghe Raţiu - fost avocat, cel care a ajutat la întocmirea tuturor actelor, Mihaiu Sabo - fost secretar de partid, Florian Serac - actualul prefect al judeţului, Ştefan Stanik - patron, Doru Ţintă, Gheorghe Tirla, medic la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Oradea, Daniel Vulcu - actor la Teatrul de Stat din Oradea. După cum se vede, majoritatea revoluţionarilor bihoreni au rămas simpli anonimi. Alături de cei 38 de revoluţionari, în Bihor mai există un număr de 58 de persoane care au particpat activ la Revoluţie în diferite oraşe, fiind membrii ai unor asociaţii revoluţionare din localităţile respective. Nu trebuie uitaţi nici cei şapte bihoreni care şi-au dat viaţa în timpul Revoluţiei din decembrie, în Bucureşti, Sibiu şi alte localităţi, Victor Puşcău, Marius Cosma, Adrian Damşe, Adrian Doru, Neculai Tomezei, Nicolae Munteanu şi Nicolae Tudor, ultimul fiind pilotul elicopterului ce a fost doborât în data de 23 decembrie în apropiere de Alba Iulia. Tuturor revoluţionarilor şi urmaşilor eroilor decedaţi li s-a acordat prin lege mai multe drepturi. Între acestea, un teren, loc de casă, dreptul la primirea unui spaţiu comercial, scutirea de la plata impozitului şi a asigurărilor sociale. În acest moment, revoluţionarii nu mai au nici unul din aceste drepturi, singurele facilităţi rămase fiind gratuitatea pe mijloacele de transport în comun şi 12 călătorii gratuite cu trenul. Dintre revoluţionarii care fac parte din asociaţia bihoreană, doar Gheorghe Bochiş a primit un spaţiu, în timp ce celorlalţi li s-a acordat câte 500 mp în cartierul Ioşia. Revoluţionarii nu au putut să intre nici măcar în posesia acestui teren, deoarece terenul în cauză este în litigiu.