De ieri, volumul la minim Ieri a intrat în vigoare noua lege privind comercializarea CD-urilor şi a DVD-urilor care stipulează că autorizaţiile şi avizele pentru punerea pe piaţă a acestor produse sunt eliberate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Din păcate, în judeţul Bihor, ORDA nu are un reprezentant, acesta desfăşurându-şi activitatea în Cluj-Napoca. Ca atare, sarcina de verificare a existenţei pe piaţă a produselor şi, evident, de constatare şi aplicare a contravenţiilor cade în sarcina ofiţerilor sau agenţilor de poliţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor cu competenţe în domeniu. Revenind, conform noii Ordonanţe de Guvern, care a intrat în vigoare la 3 martie, comercializarea casetelor audio sau video, precum şi a CD-urilor şi DVD-urilor, se face numai în spaţii închise. Nerespectarea prevederilor Ordonanţei se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000-20.000 de RON pentru persoanele fizice, respectiv - cu amenzi triple pentru persoanele juridice. În acelaşi timp, noile prevederi legale stabilesc faptul că acei comercianţi care vor oferi produse purtând însemne sau denumiri ale unor mărci omologate şi nu au acreditare din partea producătorului vor fi pasibili de pedepse cu închisoarea de până la 12 ani. Iată că, de-acum, astfel de articole nu vor mai fi comercializate în pieţe. O măsură, fără îndoială bună, ţinând seama de faptul că, potrivit datelor statistice, aproximativ 70% din produsele de acest fel existente pe piaţa românească provin din furt intelectual şi sunt valorificate pe măsuţele din pieţe sau chiar la marginea trotuarului. Pe altă parte, comercianţilor de până mai ieri în materie nu le rămâne altceva de făcut decât să opteze pentru alte produse şi articole pe care să le ofere cumpărătorilor... 2.458 c.