Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), societatea care administrează parcurile industriale orădene, îşi propune să ofere servicii noi pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în aceste parcuri. Mai exact, ar fi nevoie de o grădiniţă, pentru ca tinerii angajaţi să-şi poată lăsa copiii cât mai aproape de locul de muncă, un punct alimentar, o sală de fitness, ghişee de poştă sau curierat, agenţie bancară, dar şi de un ansamblu de locuinţe etc. Pentru punera în practică a acestor proiecte, ADLO va apela la un dezvoltator, dacă va găsi, iar dacă nu, le va realiza prin forţe proprii.  

 

Parcurile industriale orădene sunt nişte „miniorăşele” în care îşi desfăşoară activitatea peste 3.600 de oameni, în 74 de companii, dintre care 50 cu capital românesc, oameni care ar avea nevoie şi de anumite servicii noi. „Anul trecut, am distribuit un chestionar companiilor care îşi desfăşoară activitatea în aceste parcuri, iar printre solicitările lor s-a numărat o grădiniţă, o creşă, un punct alimentar, o sală de fitness, ghişeu de curierat şi agenţie bancară”, afirma Delia Ungur, directorul Agenţiei, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă. Terenurile pentru cele două centre de servicii au fost deja identificate, cel din Parcul Industrial I are o suprafață de 8.249 metri pătrați şi este situat în spatele companiei Faist Mekatronic, iar cel din Parcul Industrial II are o suprafață de 7.417 metri pătrați şi este poziţionat lângă compania Internatională Turen Manufaktur. „Acest al doilea centru va avea acces la şoseaua din faţă, precum şi la drumul de centură şi va deservi şi cartierul Grigorescu, din imediata vecinătate”, a precizat Delia Ungur. În paralel cu acest proiect, agenţia orădeană caută terenuri pentru un viitor ansamblu de locuinţe ce va fi construit în apropierea platformelor industriale, locuințe de care vor putea beneficia angajații navetiști. „Cererea din partea companiilor este destul de mare, de aproximativ 500 de locuinţe, însă noi vom aplica treptat acest proiect, pentru început fiind prevăzute 150 de locuinţe. Va trebui să identificăm un teren de preferat proprietatea municipiului, iar dacă nu vom găsi, ne vom orienta şi spre privat”, a mai declarat directorul ADLO. O altă preocupare a reprezentanţilor agenţiei este inventarierea de terenuri în judeţ pentru constuirea unor viitoare parcuri industriale. „Am trimis adrese către primării, unele chiar ne-au şi răspuns, urmează să discutăm cu fiecare autoritate locală în parte şi despre aceste proiecte”, a mai precizat Delia Ungur.

Pentru a veni în sprijinul investitorilor, ADLO a obţinut, în anul 2016, licența de distribuție a energiei electrice prin reţele proprii şi urmează să primească de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei tarifele la care poate vinde. „Estimăm că tariful de distribuţie din parcurile industriale va fi cu până la 50% mai mic decât cel reglementat de Electrica. Asta înseamnă economii pentru firmele de aici şi venituri de până la 15.000 euro pe lună pentru ADLO”, a afirmat Delia Ungur, care a precizat că deocamdată există licenţă doar pentru Parcul industrial 1, urmând să fie făcute demersuri şi pentru celelalte două locaţii.

Valoarea investițiilor asumate de cele 74 de companii care îşi desfăşoară activitatea în parcurile industriale este de aproximativ 275 de milioane de euro, doar în acest an fiind semnate 14 contracte cu 14 companii care şi-au asumat investiţii în valoare de 39 de milioane de euro. De asemenea, pe parcursul anului 2016, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a fost vizitată de 17 companii din țări precum Danemarca, Germania, Italia, Turcia, Canada, Franța sau SUA care sunt interesate să-și dezvolte afacerile în parcurile industriale din Oradea.