Stadion: Vașcău

Spectatori: aproximativ 200

Marcator: A. Sabău 24

Cartonașe galbene: Hulber, Teaha, M. Sabău, O. Pașca, A. Micula, A. Sabău / Tirla, Ușvat, Ciuhandru, Bolha.

Biharea: Indrei - Balș, Hulber, Teaha, Lazăr, M. Sabău (60 Lazea), O. Pașca, A. Micula, Bulcău (3 S. Micula), A. Sabău (73 A. Ienciu), Monea (88 Deva).

Antrenor: Dorin Boca.

Unirea: Pup - Hahău, Tirla, Moțiu, Ciuhandru, Patronea (81Horaniț), Oros, Ușvat, Marcon (40 Copăcean), Bolha, V. Burescu.

Delegat: Teodor Malița.

Arbitri: Cr. Nagy - la centru; Bogdan Gireană și Marius Chereji - asistenți.

Observator: Florin Marian.

Derby-ul etapei, poate chiar al campionatului, s-a jucat lângă „Apa Boiului” în prezența unui numeros public, cu o mică galerie de la Roșia, dar și cu mulți iubitori de fotbal din Ștei și Beiuș, care nu au avut ce regreta, dimpotrivă, spectacolul oferit fiind unul pe măsura importanței partidei.

Veniți în postură de lideri, „roșienii” au început meciul în forță instalându-se în suprafața adversă imediat după fluierul centralului, care s-a achitat foarte bine de sarcini, însă au trimis două șuturi pe poartă, ambele din lovituri libere, prin Burescu (1, 6) fără emoții pentru Indrei. Vășcăuanii au ripostat ferm, dar Bulcău (7) și A. Micula (14) s-au „lovit” de precizia lui Pup. Oraș (21) și-a încercat șansa de la 30 de metri, tot din lovitură liberă, însă Indrei a fost, din nou, pe fază. O cursă formidabilă a reușit Bulcău pe partea stângă, urmată de o centrare ca la carte, iar pe fază A. Sabău (24) a îndeplinit formalitatea deschizând scorul (1-0). Ocazia reprizei a fost irosită de Monea (27), care singur cu Pup l-a luat la „țintă”. Oaspeții au trimis prin Moțiu (38), tot din lovitură liberă, însă ultimul șut al reprizei a trecut pe lângă bară. 

Repriza secundă a debutat cu un „trasor” formidabil trimis de Monea (49) pe lângă vinclu, după care A. Sabău (51) a țintit bara laterală, oaspeții având multă șansă. Monea (62) a creat din nou panică în suprafața adversă fiind imitat de A. Sabău (66), dar șuturile lor nu au fost cadrate. Partida a început să se „stingă”, doar câțiva stropi de ploaie mai animând jocul și făcând suprafața de joc și mai alunecoasă, însă „actorii” din teren au fost fără prospețime. Interesant de specificat este faptul că „roșienii” au trimis din nou șuturi pe lângă poartă, dar prin același procedeu ca în prima repriză din lovituri libere, acum executate de Moțiu (73) și Tirla (86). Chiar dacă și-au dorit mult, reclamând și două lovituri de pedeapsă, inexisitente însă, oaspeții nu au reușit mare lucru deoarece au avut în față o apărare bine grupată (de fapt cea mai bună a seriei, cu doar 8 goluri primite), care nu le-a permis doar câteva „raiduri” în propriul careu, faza lor de atac lăsând acum mult de dorit. Prin această victorie vășcăuanii s-au instalat în fotoliul de lider al seriei, însă „verdictul” privind campioana de toamnă se va da duminică, 13 noiembrie, la Gepiu, unde formația gazdă, CSC, va întâlni o „piesă tare” a campionatului, Zorile Buntești, într-o partidă de care pe care. Un rezultat de egalitate ar facilita o „hibernare” pe prima poziție a celor de la Biharea Vașcău, însă echipa care și-ar adjudeca toate punctele ar ocupa prima poziție. Așadar, duminică toate drumurile vor duce la Gepiu într-un meci în care gazdele se vor baza pe valoarea unor jucători cu mare experiență, în timp ce bunteștenii au de partea lor atât tinerețea, dar mai ales omogenitatea, dobândind un lot compact în ultimele patru sezoane de când majoritatea jucătorilor activează împreună.