Elba Timişoara - CSM Oradea
Orădenii, "montaţi" pentru un rezultat favorabil
După succesul reconfortant obţinut miercuri, în etapa de Cupa României, în disputa cu CS Otopeni, baschetbaliştii de la CSM Oradea susţin, astăzi, de la ora 18.00, un extrem de important joc de campionat, cu Elba Timişoara.
După cum iubitorii baschetului cunosc prea bine, există o rivalitate sportivă între cele două oraşe, care începe de la juniori şi ajunge până la seniori. Dacă la juniori orădenii le-au cam tăiat macaroana bănăţenilor, învingându-i indiferent unde joacă, la seniori situaţia era un pic inversă, în sensul că timişorenii au ceva ani pe prima scenă, în timp ce orădenii sunt la primul campionat în elită, după mai bine de 10 ani de absenţă. Însă acest aspect n-a prea contat în întâlnirile directe din vară încoace, elevii lui Kosa Zoltan reuşind să-i învingă în campionat, în partida tur desfăşurată la Oradea, dar şi la turneele amicale de pregătire. Tocmai în această idee, dar şi foarte dornici de a se revanşa în faţa "obraznicei" grupări de pe Criş, care le-a dat o lecţie de baschet în jocul tur, timişorenii şi-au luat măsuri suplimentare, subordonaţi total ideii de victorie. Astfel, în afara întăririi lotului, completat în intersezon cu câţiva jucători de valoare, bănăţenii au preferat să nu se prezinte la jocul din Cupa României, de la Mediaş, alegând forfait-ul, pentru a pregăti temeinic jocul cu CSM Oradea.
Care va fi rezultatul acestor măsuri, cine va avea câştig de cauză vom şti doar diseară. Indiferent de rezultatul final, va fi un joc disputat, între două echipe valoroase, care pun în prim plan spectacolul, nici una neuitând că publicul vine la aceste meciuri în primul rând pentru a vedea un show de calitate, aceasta fiind însăşi definiţia baschetului. Pentru meciul de pe Bega, antrenorul Kosa Zoltan va miza, probabil, pe aceiaşi jucători folosiţi miercuri, în Cupa României. O posibilă formulă de start ar putea fi Veres Attila-Djordjic Djordjo-Maric Nemanja-Andrei Mandache- Bilbija Boban, pe bancă fiind pregătiţi să intre în luptă în orice moment Titus Nicoară, Şerban Sere, Gabriel Viciu, Lazar Laszlo, Bogdan Betea, Cristian Iov şi Kiss Adam.
Etapa a XV-a mai programează partidele: Gaz Metan Mediaş - CSM Iaşi; West Petrom Arad - Poli Mobitelco Cluj-Napoca; BCM Mureşul Târgu Mureş - Rapid Isover Bucureşti; CSU Atlassib Sibiu - BCMUS Piteşti; CSU Asesoft Ploieşti - Dinamo Erbaşu Bucureşti; CSU Cuadripol Braşov stă.
Clasament
1. Poli Mobitelco 17 15 2 0 1491-1208 32
2. Asesoft Ploieşti 16 15 0 1 1304-938 30
3. Dinamo Erbaşu 17 12 5 0 1562-1149 29
4. Atlassib Sibiu 16 12 4 0 1479-1277 28
5. BCMUS Piteşti 17 9 8 0 1412-1316 26
6. West Petrom 16 8 8 0 1277-1235 24
7. CSM Oradea 16 8 8 0 1204-1214 24
8. CSU Braşov 17 7 10 0 1251-1362 24
9. Gaz Metan Mediaş 17 7 10 0 1270-1296 24
10. Elba Timişoara 16 5 11 0 1191-1310 21
11. CSM Iaşi 16 5 11 0 1222-1336 21
12. BC Târgu Mureş 17 2 15 0 1066-1599 19
13. Rapid Bucureşti 16 2 14 0 999-1488 18



Comentarii
Nu există nici un comentariu.