Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe care şi le pun agricultorii români
- Vor dispărea micile gospodării după intrarea în Uniunea Europeană?
- Nu. Politica Agricolă Comună (PAC) se adresează în egală măsură fermelor mari şi celor mici. De aceea nu se poate afirma că aderarea va determina dispariţia fermelor mici sau a gospodăriilor agricole. Dimpotrivă, fermele mici beneficiază în egală măsură de sprijinul financiar comunitar oferit în cadrul PAC. Mai concret, plăţile directe (aşa cum se numesc subvenţiile acordate de Uniunea Europeană fermierilor) se pot acorda începând cu suprafaţa de 0,3 hectare pe fermă. De asemenea, fermele de semisubzistenţă (cele care produc şi pentru piaţă, dar mai ales pentru consumul propriu) din statele care au aderat în 2004, dar şi din Romania pot beneficia de un sprijn financiar suplimentar de 1.500 euro/fermă/an pentru maximum 5 ani, cu condiţia ca fermierul să propună un plan de transformare a fermei sale în fermă comercială (ferme care produc pentru piaţă şi obţin profit din comercializarea produselor). Numărul gospodăriilor ţărăneşti de subzistenţă (cele care produc doar pentru consumul propriu) poate să scadă ca urmare a dezvoltării economice a României şi a creşterii veniturilor la sat, a scăderii populaţiei rurale sau a dezvoltării de activităţi economice alternative în zona rurală.
- Care va fi mecanismul de distribuire a subvenţiilor pentru agricultură?
- Subvenţiile pentru agricultură se vor acorda sub forma intervenţiilor pe piaţă (adică achiziţionarea de către stat a unor cantităţi din anumite produse considerate importante pentru România, în cazul în care preţul acestor produse scade sub o anumită limită prestabilită), a restituţiilor la export (acordate în cazul anumitor produse considerate sensibile, care se exportă şi pentru care se va suporta diferenţa între preţul la care se exporta şi preţul UE, acesta din urmă fiind, de regulă, mai mare decât preţul de export). Plăţile directe reprezintă o altă formă de subvenţionare a agricultorilor, acestea acordându-se pentru produsele sau sectoarele la care s-au stabilit cote (zahăr, lapte), suprafeţe de referinţă (cereale) sau plafoane naţionale (bovine masculi, vaci la alăptat, ovine).
Sursa: "Satul românesc, sat european",
Ziar editat de Delegaţia Comisiei Europene în România



Comentarii
Nu există nici un comentariu.