În spatele progresului stă enorm de multă muncă depusă de nişte oameni uitaţi. Oradea şi-a ridicat clădirile monumentale la începutul secolului XX, un efect direct al vieţii economice prospere. Cei patru ani ai Primului Război Mondial şi tulburările bolşevice ulterioare care au zguduit Ungaria şi-au lăsat amprenta asupra oraşului, întreprinzătorii locali descurcându-se pe cont propriu într-o lume extrem de nesigură. Legată tradiţional, cultural şi economic de zona Europei Centrale, urbea de pe Crişul Repede reînvie în perioada instalării administraţiei româneşti.

În anii 20 ai secolului trecut economia oraşului prindea viteză. Comerţul a fost şi va rămâne una dintre activităţile preferate ale întreprinzătorilor locali, în majoritate evrei. Nu lipsesc micile unităţi de producţie, tricotajele, ţesăturile, confecţiile de damă, mici fabrici de pălării şi mănuşi, de perii sau cărucioare metalice deschizându-se în diverse clădiri ale oraşului. În catastifele Direcţiei Judeţene Bihor a Arhivelor Naţionale sunt păstrate în registre uriaşe scurte însemnări privind viaţa economică a urbei, a micilor comercianţi care şi-au deschis o afacere, a primelor investiţii industriale de amploare. Coloana vertebrală a economiei oraşului o reprezentau micile afaceri de familie, în special negustoria cu "mărunţişuri, ştofe şi ţesături", controlate în proporţie covârşitoare de familii evreieşti. Centrul nervos al negoţului în Oradea era pe strada Rákóczi, ulterior bulevardul Regele Ferdinand, actuala Republicii pietonal. Patronii epocii preferau să-şi denumească firmele cu propriul nume, de multe ori adăugând numele asociaţilor sau trecând afacerea pur şi simplu pe numele nevestei. "Rudolf Ullmann" este prima firmă înregistrată de proprietarul cu acelaşi nume în registrul de firme pe 19 februarie 1922, având drept obiect de activitate "comerţul cu coloniale". Tot cu comerţul de coloniale, plus "delicatese, mâncăruri reci şi apă minerală în cantitate mare şi mică" se ocupa şi Albert Vadas, prin firma cu acelaşi nume.

Întreprinzătorii Wlein

În Oradea exista o adevărată reţea de mici magazine "de ştofe şi ţesături", croitorii, saloane de înfrumuseţare pentru dame, dar şi bărbaţi. Ludovic Schönfeld avea o firmă în care vindea "mărfuri de stofă în cantitate mare sau mică", iar familia Wlein îşi va extinde treptat aria de activităţi comerciale de la comerţul cu ţesături, galanterie şi articole de modă pentru femei şi bărbaţi en gros şi en detail, în alte domenii, punând bazele unui mic imperiu local. Iuliu Wlein deţinea o mică librărie şi papetărie, iar Ernest Wlein s-a profilat pe "comerţul cu zaharicale aromate, delicatese", dar şi "vopsele şi articole chemicale". Firma "David Wlein &Co" a început, în 1923, să lucreze în "industrie de jamboane", având o "fabrică de salami cuşer", dar nu renunţă la comerţul cu coloniale. "Simeon Wlein - fabrică de pălării şi prăvălie de modă de doamne" s-a deschis tot în acel an, funcţionând neîntrerupt până în 1931 când, în plină criză economică, fabrica întâmpină probleme, fiind implicată într-o serie de procese comerciale. Rubin Wlein deschide "prima fabrică de ştampile din Oradea Mare" în mai 1922, având trecut în obiectul de activitate "producţia şi comerţul de ştampile din cauciuc şi aramă, sigile, tabachere emailate şi alte articole din această branşă". Peste doi ani schimbă numele firmei în "Prima fabrică orădeană de ştampile Rubin Wlein".

Cochete, medici şi... birotică

În rândul comercianţilor de haine şi ţesături îşi fac apariţia şi românii, Andrei Rona înfiinţând în martie 1922 un magazin cu "mode de dame şi confecţiuni". Trebuie ca orădencele să fi fost şi acum aproape un secol cochete, din moment ce afacerile cu haine de damă prosperau. Într-un imobil situat pe malul râului, în locul unde este statuia lui Eminescu, Rosenzveig Löb Leopold şi-a deschis "Magazinul malul Crişului", pentru ca în 1937 să-l mute de partea cealaltă, în clădirea unde s-a aflat decenii la rând Librăria Eminescu. Medicina cunoaşte o dezvoltare fără precedent, astfel că apar şi magazine specializate în instrumentar medical. Demetriu Stupariu deschide un magazin numit "Carmen Silva" în 28 februarie 1922 în care face "comerţ cu parfumerie, bandaje şi instrumente medicale". Alexander Blattner are "Dental Deposit", în mai acelaşi an comercializând "articole pentru medic şi tecnice pentru dinţi". Dezvoltarea serviciilor şi a numărului de firme a creat anumite necesităţi pe piaţă. Drept urmare, Emanuil Holdstein înfiinţează o firmă care "se ocupă cu maşini de scris, părţi constitutive din ele, cu rechizite de birou şi condici", având şi un "atelier de reparaţiuni maşini de scris".

(va urma)