"Praf în ochi", fără ochi roşii de... râs Un anume "teatronaut", spre sfârşitul spectacolului cu această a doua premieră a trupei "Iosif Vulcan", spunea - după ce râsese de vreo patru ori cu gura făcută pungă şi cu noduri în gât -, că "Dom`ne, o fi Dabija ăsta mare şi titrat, da` pe mine nu prea m-a distrat. (?! - n.m.) Să moară Tanţa dacă nu am râs de enşpe ori mai mult la ?Pacientul român?!" E treaba individului în cauză, lipsit de "pamplezir", mofturos şi ciufut pe deasupra, ba care a mai şi venit cu... sacul ros de şoareci la "pomul lăudat". Sintagma din urmă a zicalei îl vizează, desigur, pe galonatul director de scenă cu nume de domnitor român. Să mai zic şi că, venind spre teatru, un şoltâcar verişor de-al doilea cu fina lui nevastă-mea îmi zicea, dându-şi arere de clarvăzător ratat: "Auzi, bă, scriitorule la ziar." "Aud", zic. "Să nu te dărâme grija de succesul lui Dabija!" Mare mojic eşti - îi zic -, şi, nu te supăra, cât îi fi tu de doctor veterinar în drept, da` pui de-a surda ca un veleitar sadea un diagnostic prost. Eu sunt sigur că va fi un spectacol pe care nu voi regreta că l-am văzut, chiar dacă nu voi prea simţi nevoia să-l văd şi-a doua oară. "Părerea mea!" - zice, aruncând un "`ţi-ai dracu` de români fraieri" (nevastă-mea e din etnia asta - n.m.). Am zâmbit subţire, amintindu-mi cum trăgea aghioase popa T?kes la o întrunire ecumenică, dat pe post de cârcotaşi. Să mai spun doar că - la final - am rugat-o pe fiică-mea - elevă emininke de gimnaziu -, să se uite, cu şapte rânduri mai în faţă, dacă un teatralist de vază loco, fost (şi) "secretist" literar, aplaudă energic sau stă cu mâinile pe genunchi. "Aplaudă, tata" - zice. Ehei, îmi zic, semn bun şi lucru mare. Ăst om e tobă de teatru, numai că depune efort din respect pentru regizor, poate, iar nu din entuziasm pentru interpreţi, că-i "ranchiunel" din fire. Şi-acum, gata cu supoziţiile şi gluma trasă de păr. Am vrut doar să pun probleme un pic "din afară". Voi spune, aşadar, că am văzut un spectacol agreabil - cu o distribuţie care a făcut, într-adevăr, tot ce i-a stat în putinţă pentru a fi la înălţimea exigenţelor regizorale. Textul în sine, oricât a fost de "secătuit", nu se arăta a fi un "corn al abundenţei", în ce priveşte efectele comediografice de anvergură. Sigur că, dacă, de pildă, în rolul lui Frederik ar fi fost un Ştefan Bănică jr., iar în cel al tatălui acestuia un Horaţiu Mălăiele, "Praful în ochi" ar fi făcut furori, publicul ar fi râs în hohote "da capo al fine". Din capul locului trebuie spus, însă, că echipa - şi mă refer la toţi cei care au făcut spectacolul - ar încerca, cum spuneam, să se întreacă pe sine. Că în registrul interpretativ s-a mizat în excesivă măsură pe îngroşarea caricaturală şi răstălmăcirea ostentativă a unor virtuale subtilităţi comportamentale, e opţiunea regizorului şi "cezarul" primeşte ce i se cuvine. Contrastul... caragialian între ce voiau să pară personajele şi ce erau ele în realitate, sforţările "herculeene" de a "Sufla cu aur" pauperitatea agresivă, - drama, de fapt, în care aproape se asfixiau familiile doctorului fără pacienţi, respectiv a fostului cofetar al cărui fiu însurăţel era avocat fără clientelă - a fost bine subliniat. N-am înţeles, însă, de unde-a făcut rost, de urgenţă, "jumătatea" doctorului, de un impecabil costum de valet "regal" pentru vecinul "de la trei, de aproape doi metri". Iată distribuţia, cu o remarcă în plus pentru cei doi debutanţi, Anca Dămăcuş (Eveline) şi Marius Damian (unchiul Roberto), Elvira Rîmbu, Mariana Presecan (foarte în rol, amândouă), Petre Ghimbăşan, Sebastian Lupu, Richard Balint, Doru Presecan (impunător), Al. Rusu, Geo Dinescu (de un pitoresc aparte), Ion Ruscuţ. Scenografia şi costumele (funcţionale şi "rimând" cu epoca) - Vioara Bara. Am fi vrut, totuşi, să-l vedem, la final - după ce familiile din piesă şi-au dat arama pe faţă şi însurăţeii şi-au... însuşit happy end-ul, şi pe regizorul Alexandru Dabija, mulţumind, în solidar cu merituoşii actori, generosului public orădean. Poate că atunci - oare de ce numai atunci?... - acesta, Publicul, s-ar fi ridicat - aplaudând riguros -, în picioare... Alexandru SFÂRLEA P.S. Important este, poate, că juna de gimnaziu - viitoare fidelă spectatoare - a spus, concluziv, cu emoţionanta-i francheţe: "A fost un spectacol frumos, tata, vezi că nemulţumitului i se ia darul!"... Doamne fereşte! Am spus eu altfel?!...