Personalul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea a protestat, ieri, împotriva transferării unităţii la care lucrează în structura Spitalului Clinic Judeţean şi disponibilizării colective de personal, înainte ca proiectul de act normativ care legiferează acest proces să fie măcar aprobat. În data de 28 noiembrie, desfiinţarea spitalului şi transferul ca secţie în structura Spitalului Clinic Judeţean a constituit obiectul unui proiect de hotărâre de guvern postat pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii Publice. Documentul prevedea reducerea numărului de paturi de la 140 la 100 şi a personalului, care ar urma să fie preluat de Spitalul Clinic Judeţean şi de alte unităţi sanitare bihorene. Ordinul dat de ministru, parvenit ieri spitalului, impune, însă, disponibilizarea, din data de 1 decembrie, a 15 oameni: 10 asistenţi, trei infirmiere şi două persoane din cadrul TESA. Aceasta în condiţiile în care proiectul de act normativ nici măcar nu fusese aprobat. Aproximativ 50 de angajaţi ai Spitalului Clinic de Boli Infecţioase s-au adunat ieri în sala de şedinţe a unităţii, o mare parte dintre aceştia, cu lacrimi în ochi, temându-se că ar putea fi printre cei 15, care, potrivit ordinului dat de ministru, vor părăsi spitalul, rămânând pe drumuri. Potrivit directorului financiar al spitalului, Nicolae Ghiţaş, o astfel de măsură este imposibil de implementat de la data prevăzută de ordin, 1 decembrie, întrucât este vorba de o disponibilizare colectivă: "Potrivit legislaţiei în vigoare, în cazuri de acest gen, se anunţă sindicatul cu 30 de zile înainte, după care personalul intră în perioada de preaviz pentru 15 zile". Ieri, se aflau internaţi în spital 114 bolnavi, 14 dintre ei au stat câte doi într-un pat. Un val masiv de internări a avut loc în ultimele zile, din cauza izbucnirii unei epidemii de hepatită, numeroase cazuri semnalându-se în zona Albiş - Sălard. Deşi numărul de paturi de care spitalul dispune în prezent se dovedeşte insuficient, acesta urmează să sufere o nouă reducere. Cadrele medicale îşi pun întrebarea ce vor face în cazul în care ar izbucni un eventual focar de toxiinfecţie alimentară sau o epidemie. Potrivit dr. Viorica Coldea, director medical al spitalului, legislaţia în vigoare prevede în cazul spitalelor de boli infecţioase păstrarea unui număr de paturi de rezervă pentru situaţii de acest gen, element omis însă de autorităţile locale şi centrale. În plus, proiectul hotărârii de guvern a fost emis după organizarea concursului pe post pentru managerii de spitale şi nicidecum înainte, cum ar fi fost firesc, drept pentru care dr. Sonia Drăghici, care a promovat concursul, a declarat că este posibil să ceară despăgubiri autorităţilor pentru prejudiciul adus.