Marea Britanie este afectată de ploi şi rafale de vânt cu viteze de până la 130 de kilometri pe oră, care au doborât numeroşi copaci, lăsând mii de locuinţe fără energie electrică, relatează Daily Telegraph în ediţia online.
Deocamdată nu s-au înregistrat daune materiale majore, dar meteorologii avertizează că furtunile vor continua. Mii de persoane din vestul Angliei şi sudul Ţării Galilor au rămas fără electricitate după căderea arborilor pe liniile de înaltă tensiune. Purtătorul de cuvânt al companiei de electricitate Western Power Distribution (WPD) a confirmat că 4.500 de case au rămas fără energie electrică.O avertizare de furtună a fost emisă ieri şi va dura până mâine în Marea Britanie, unde premierul Gordon Brown a avut o întrevedere cu şefii serviciilor de urgenţă pentru a adopta măsurile necesare.Peste 40 de reprize de ploi puternice au fost anunţate de Agenţia pentru Mediu (EA), în timp ce Serviciul de meteorologie a anticipat rafale violente de vânt în toată Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.