Deşi lotul echipei de handbal s-a reunit de zile bune şi a efectuat şi un stagiu de zece zile la Băile Felix, unul dintre jucătorii importanţi ai echipei, portarul sârb Dojcinovic Neven nu poate participa la acest program de pregătire, ba mai mult, există chiar riscul de a nu-l putea folosi deloc în retur. Şi asta din cauza neconcordanţelor legislative, a faptului că mai multe paragrafe din legea sportului nu au fost corelate, astfel că evoluţia jucătorilor străini în campionatele româneşti este pusă sub semnul întrebării. Un astfel de caz este şi cel al lui Dojcinovic, care nu primeşte viză şi permis de muncă, deşi are un contract semnat cu formaţia CSM Oradea. "Neconcordanţele din lege fac ca echipele finanţate din bani publici să nu poată achiziţiona jucători străini, decât în anumite condiţii. Cum multe din aceste discrepanţe se bat cap în cap, până când acestea se vor corela, avem probleme cu permisele de muncă ale stranierilor. Bine că am reuşit să rezolvăm vizele sârbilor de la baschet, dar, din vară, dacă nu se va reglementa situaţia, riscăm să rămânem fără nici un jucător străin", a declarat directorul CS Municipal Oradea, Petruţ Drăgan.