După noua Lege a Educaţiei asumată de Guvern şi aflată în dezbaterea Parlamentului, în Consiliile de Administraţie ale şcolilor vor intra mai mulţi părinţi şi reprezentanţi ai elevilor. Alături de ei, în organismul de conducere a unităţilor şcolare, autorităţile locale îşi vor delega câte un reprezentant, în virtutea faptului că fondurile pentru reparaţii şi întreţinere vin din partea comunităţilor locale.

 

"Unităţile de învăţământ preuniversitar sunt conduse de consiliile de administraţie (CA) şi de directori, ajutaţi, după caz, de directorii adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, CA şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral şi cu comitetul de părinţi", se arată în Legea Educaţiei Naţionale în forma adoptată şi asumată de Guvern şi trimisă în Parlament spre aprobare. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi-a exprimat la sfârşitul săptămânii trecute intenţia ca în consiliile de administraţie în şcoli să intre câte doi sau trei părinţi ai elevilor, alături de reprezentantul primăriei şi al consiliului local. În consilii vor mai intra un contabil, precum şi doi profesori, directorul unităţii fiind membru de drept, dar care nu poate ocupa funcţia de preşedinte al CA. De asemenea, în consiliile de administraţie la licee va intra obligatoriu şi câte un elev. Mărimea unui consiliu va fi stabilit la 7-15 membri, în funcţie de mărimea unităţii de învăţământ şi se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea directorului, a preşedintelui consiliului de administraţie sau a două treimi dintre membri. Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie se stabileşte prin ordin de ministru, ordin care încă nu a fost emis datorită faptului că Legea nu a trecut încă de Parlament.

"Ceea ce trebuie să ştie părinţii este faptul că ne dorim ca şcoala să fie mult mai bine integrată în comunitate. Şi rugămintea mea către părinţi este să se implice cât mai mult în aceste consilii de administraţie pentru că de ei va depinde în final modul în care şcolile sunt administrate, ceea ce se întâmplă în şcoli", a declarat la finalul săptămânii trecute ministrul Educaţiei.