Reţinuţi pe bază de ordonanţă Ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Marghita a fost sesizat, marţi, de către H.C., de 39 de ani, din localitatea Cheţ, judeţul Bihor, în legătură cu faptul că în noaptea de 07/08 mai 2005, în timp ce se afla pe raza localităţii bihorene Ghenetea, a fost acostat de către trei persoane pe care le cunoştea, care l-au agresat şi l-au deposedat de un moto-ferăstrău marca Husqvarna, în valoare de 16 milioane lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat autorii în persoana lui C.I.P., de 23 de ani, N.V.G., de 25 de ani, şi G.F., de 20 de ani, toţi din localitatea Ghenetea. Cei trei au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă în arestul IPJ Bihor, iar poliţiştii îi vor prezenta Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Prins în flagrant Poliţiştii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au cercetat şi au început urmărirea penală împotriva lui K.P.G., de 20 de ani, din municipiul Oradea. Acesta, în noaptea de 16/17 mai 2005, a fost prins în flagrant de către agenţii de siguranţă publică în timp ce sustrăgea din două autoturisme parcate pe o stradă din municipiu, mai multe bunuri în valoare de un milion lei, prejudiciu recuperat integral. Minore urmărite penal Marţi, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au dispus începerea urmăririi penale faţă de minorele D.D., de 14 ani, şi P.D., de 17 ani, ambele din municipiul Oradea. Acestea, la data de 04 aprilie 2005 au sustras un telefon mobil marca Siemens 70, în valoare de 2.500.000 lei, de la o altă minoră de 13 ani, din Oradea. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii păgubite. Acţiune preventivă în staţiile CFR Lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi, împreună cu lucrători ai SNCFR, au organizat o acţiune în staţiile CFR şi pe trenurile de călători care circulă pe raza de competenţă a serviciului, în vederea prevenirii şi combaterii contravenţiilor şi infracţiunilor şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. În cadrul acţiunii, poliţiştii au îndrumat înspre localităţile de domiciliu 68 de persoane, au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 10 milioane lei. De asemenea, au fost depistaţi 34 de călători frauduloşi care au fost sancţionaţi de lucrătorii SNCFR cu suma de 2,8 milioane lei.