Acord româno-francez pentru susţinerea Zonei Metropolitane
Oficialităţile judeţene şi cele ale municipiului Oradea au semnat în cursul zilei de ieri un acord de cooperare cu reprezentanţii Comunităţii Urbane Montbeliard din Franţa. În cele trei zile în care delegaţia franceză s-a aflat în Bihor s-au pus bazele cooperării între cele două entităţi în domeniul învăţământului şi culturii, turismului şi cel economic.
Comunitatea Urbană a Regiunii Montbeliard reuneşte 29 de localităţi, iar experienţa acumulată de această structură va veni să sprijine activitatea Zonei Metropolitane Oradea. "Aglomerarea Urbană a Regiunii Montbeliard a fost înfiinţată în 1999 şi a exercitat de-a lungul existenţei ei numeroase activităţi în domeniul transportului urban, distribuţiei apei, dezvoltării economice şi colectării deşeurilor menajere. În aceste condiţii, credem că experienţele acumulate vor putea fi transmise şi Zonei Metropolitane Oradea. Astfel, am identificat primele posibilităţi de colaborare la nivelul administraţiei publice în vederea sprijinirii Zonei Metropolitane, dar şi în domeniul organizaţiilor nonguvernamentale", a declarat viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia. Ieri, a fost eleborat şi un prim plan de acţiune, fiind identificate primele proiecte ce vor fi demarate în scurt timp. Primii paşi vor fi făcuţi în domeniul cultural. Pentru început, reprezentanţii Montbeliard au precizat că bugetul alocat pentru proiectele ce vor fi demarate este de 100.000 de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.