Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor aduce la cunoștința cetățenilor avantajele încheierii unui contract de asigurare socială. În sistemul public de pensii, se poate asigura cu contract de asigurare socială orice persoană care dorește să realizeze stagiu de cotizare (vechime) și/sau să-și completeze venitul asigurat.

Este vorba despre persoanele care nu au vechimea necesară în muncă pentru a se pensiona, nu mai au calitatea de asigurat în sistemul unitar de pensii publice, dar doresc să plătească contribuția de asigurări sociale, în vederea completării stagiului de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie; persoanele care prestează activități sezoniere sau de lungă durată în alte țări, dar au domiciliul și/sau reședința în România; cetățenii români și/sau străini care și-au stabilit domiciliul în alte țări cu care România are încheiate acorduri bilaterale juridice internaționale; orice persoană care dorește să-și asigure o vechime neîntreruptă, în situații cum ar fi: suspendarea contractului individual de muncă, încetarea contractului de muncă la angajator până la găsirea unui alt loc de muncă și orice altă persoană care dorește să fie asigurată în sistemul unitar de pensii publice.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi Casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei. Contribuția minimă pe care trebuie să o plătească la pensii este de 247 lei/lună, corespunzător unui venit asigurat, care nu poate fi mai mic decât 938 lei/lună, la nivelul anului 2016.

Avantajele încheierii unui contract de asigurare asigurare socială sunt: obținerea unei pensii garantate de sistemul unitar de pensii publice; dreptul la bilete de tratament balnear, subvenționat, eliberate de Casele teritoriale de pensii, precum și acordarea altor prestații (ajutor deces) în cazul decesului asiguratului.

Documentele care se prezintă la încheierea contractului de asigurare socială sunt: actul de identitate -  certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător; actul de identitate al reprezentantului, precum şi actul care atestă calitatea acestuia, după caz. Plata se poate face prin trei modalități: la casierie; prin virament bancar (cont IBAN:RO69TREZ07622210304XXXXX; cod fiscal:13589510) sau cu mandat poștal.

Contractul de asigurare socială produce efecte de la data înregistrării acestuia la asigurator (Casa teritorială de pensii). În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuția de asigurări sociale achitată nu se restituie; stagiul de cotizare realizat până la data rezilierii contractului se valorifică la stabilirea dreptului la pensie.

Informații suplimentare se pot afla la tel: 0259/430.728, int.115 sau 156, prin email, la: mail@cjpensiibihor.ro și/sau la sediul instituției, compartimentul „Evidența Contribuabili”, programul cu publicul fiind următorul: de luni până joi, între orele 8.00-16.30, iar vineri, între orele 8.00-14.00.