Lipsă de discernământ În data de 03.11.2003, în urma cerecetărilor efectuate de către lucrătorii Poliţiei municipiului Salonta, au identificat pe Kovacs Cristina, de 19 ani, din comuna Tinca, sat Gurbediu, fără ocupaţie, care, în noaptea de 26/27.10.2003, a pătruns, prin efracţie, în incinta unei societăţi comeciale din Salonta, de unde a sustras obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 800.000 de lei, şi a distrus geamul şi vitrina, în valoare de 500.000 de lei. Cea în cauză, în noaptea de 01/02.11.2003, a pătruns în incinta altei societăţi comerciale din acceaşi localitate, de unde a sustras îmbrăcăminte în valoare de 9.000.000 lei. Sus-numita a fost internată în Spitalul de neuropsihiatrie Oradea, întrucât în urmă cu două luni a comis alte două furturi în Salonta, fiind diagnosticată atunci ca fiind lipsită total de discernământ. Urmărit penal Lucrătorii Serviciului Transporturi Bihor, au început urmărirea penală împotriva lui Erdei Laszlo, de 29 de ani, din Oradea, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale, care în cursul anului 2001, a predat de mai multe ori la punctele de colectare a fierului vechi, cantitatea de 20.850 kilograme deşeuri de fier vechi în valoare de 25.020.00 lei. Acesta a declarat, în fals, că aceste materiale provin din propria gospodărie, suma de bani câştigată nefiind declarată la organele fiscale, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului către stat, acesta fiind în valoare de 2.502.000 lei, prejudiciu nerecuperat. Cercetările continuă, cu autorul în stare de libertate, acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Infracţiune de ultraj În urma unei acţiuni la care au participat ofiţeri din cadrul Serviciul Poliţiei de Ordine Publică, luptători din Detaşamentul de Intervenţie Rapidă şi lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Marghita precum şi efective din cadrul postului de Poliţie Chişlaz, au fost identificaţi: Sorin Dorel Ferche, de 27 de ani, Gheorghe Emil Vancea, de 30 de ani, Ionuţ Boitor, de 24 de ani, toţi din comuna Chişlaz, sat Sărsig, Dumitru Pop, de 36 de ani, şi Claudiu Balog, de 22 de ani, ambii din Marghita. Aceştia, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au comis infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice într-un local, aparţinând unei societăţi comerciale din Sărsig. Cercetările continuă, cu autorii în stare de libertate.