Calendar ortodox: Sf. Ier. Mc. Simeon Persul; Sf. Ier. Acachie al Melitinei
Calendar greco-catolic: Sfânta si Marea Vineri (Patimile si moartea Domnului). Sf. Simeon, ep., mc. si însotitorii sai (+ 341). Sf. Acaciu, ep. (+ sec. III)


Maxima zilei: "Cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor a fost aceea că un om îşi poate schimba viitorul doar schimbându-şi atitudinea." Oprah WINFREY


Reţeta zilei
Fursecuri cu alune

Ingrediente: 150 g margarină, două linguri cu miere, 5 linguri zahăr tos, 20 linguri de zahăr pudră, 250 g făină albă, 80 g alune prăjite (nesărate), o lingură de zeamă de lămâie, o linguriţă rasă de amoniac (bicarbonat de amoniu), un praf de sare.
Preparare: Se freacă spumă margarina cu zahărul, se adaugă mierea, zeama de lămâie, amoniacul şi sarea. Se adaugă făina cernută în prealabil şi se amestecă bine până se obţine un aluat omogen. Din acest aluat se ia câte o bucată ceva mai mare decât o alună, din care se face câte o biluţă, până se termină tot aluatul. Se pune pe o furculiţă câte o biluţă, care se introduce într-un vas cu apă ca s-o umezim, apoi se tăvăleşte în zahăr pudră şi prin alune pisate. Se apasă uşor cu degetele, pentru a se putea prinde alunele. Li se dă o formă de disc, eventual se pot apăsa uşor cu furculiţa şi se aşază în tava tapetată cu hârtie pentru copt. În cuptorul încins moderat, se lasă tava aproximativ 10 minute, până capătă o culoare aurie frumoasă. Fursecurile se pot unge deasupra cu puţină apă, se presară zahăr pudră şi alune pisate, pentru un aspect mai plăcut.

 

HOLLYWOOD MULTIPLEX:

JUSTIŢIARUL: ZONA DE RĂZBOI - I.M. 18
PREMIERĂ
orele: 15:45; 20:30; 22:30

PANTERA ROZ 2 - A.G.
orele: 13:45; 18:00

FURIOS ŞI IUTE: PIESE ORIGINALE - N 15
orele: 14:45; 17:00; 19:15; 21:30

UNA-I BLONDĂ... ALTA ŞI MAI BLONDĂ - A.P. 12
ora: 17:30

DRAGONBALL: EVOLUŢIA - A.G.
AVANPREMIERĂ

ora: 19:45

HOŢI DE ONOARE - A.P. 12
PREMIERĂ
orele: 15:30; 19:45; 21:45

THE INTERNATIONAL: PUTEREA BANULUI - N 15
orele: 14:15; 18:45

LUMEA DE DINCOLO: REVOLTA LYCANILOR - N 15
orele: 16:30; 21:00

MĂ DAU ÎN VÂNT DUPĂ CUMPĂRĂTURI - A.G.
orele: 14:00; 16:15; 18:15

INFERN DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR - I.M. 18
PREMIERĂ

orele: 20:15; 22:15


Telefoanele complexului: 0259/420002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

Minima moralia

* Un tânăr îndrăgostit vine să-i ceară viitorului socru mâna fiicei lui:
- Domnule, îmi doresc nespus să mă căsătoresc cu fiica dvs.!
- Mda... nu mă opun, dar cu soţia mea ai vorbit?
- Da, dar alegerea mea rămâne tot fiica...

 

REMEMBER

Ziua naţională a Republicii Arabe Siriene.
1822 - Delegaţiile marii boierimi muntene (şapte boieri) şi moldovene (şase boieri) au sosit la Istanbul pentru a prezenta revendicările clasei dominante din ţările române. Principalele revendicări erau: restabilirea domniilor pământene,
consolidarea privilegiilor boierimii prin concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de mari boieri, excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice, dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice, introducerea unor reforme în spirit burghez etc.
1869 - S-a născut poetul şi prozatorul Ioan Popovici-Bănăţeanul. (m. 9 sept. 1893)
1880 - Înfiinţarea legaţiilor României la Berlin, Londra şi Paris.
1888 - S-a ridicat clopotul de la Patriarhie, cel mai mare din ţară la acea dată.
1894 - S-a născut omul politic rus Nikita S. Hruşciov, prim secretar al PCUS, preşedinte al Consiliului de Miniştri (27 mart. 1958-15 oct. 1964); s-a făcut remarcat prin demascarea "cultului personalităţii" şi promovarea unei politici externe bazate pe principiul "coexistenţei paşnice". (m. 11 sept. 1971)
1895 - S-a născut Ion Vinea, poet, prozator şi traducător. (m. 6 iul. 1964)
1897 - S-a născut juristul Traian Ionaşcu, membru titular al Academiei Române (m. 19 nov. 1981)
1907 - În urma fuzionării principalelor grupări conservatoare Petre P. Carp a devenit şeful Partidului Conservator.
1909 - S-a născut actorul George Mărutză. (m. 13 ian. 1968)
1918 - S-a înfiinţat, la Paris, Comitetul Naţional al Românilor din
Transilvania şi Bucovina, sub preşedinţia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino; a militat pentru independenţa Transilvaniei şi unirea acesteia cu România
1924 - SUA: A luat fiinţă studioul Metro-Goldwyn-Mayer.
1935 - S-a născut prozatorul George Bălăiţă.
1947 - S-a înfiinţat Filarmonica de Stat "Oltenia" din Craiova.
1948 - Şi-a deschis porţile Facultatea de Agronomie, prima facultate din Craiova.
1954 - S-a născut pilotul italian de Formula 1, Ricardo Patrese.
1960 - S-a născut actorul Adrian Păduraru.
1964 - A murit actorul George Vraca. (n. 25 nov. 1896)
1964 - Compania americană Ford lansează maşina Mustang.
1964 - SUA: Jerrie Mock devine prima femeie care efectuează un zbor în jurul Pământului.
1969 - SUA: Sirhan Sirhan este condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy.
1969 - Slovacia: Alexander Dubcek, părintele "Primăverii de la Praga", prim-secretar al CC al PC din Cehoslovacia (1963-1968), a fost înlocuit în funcţie de Gustav Husak.
1989 - Sindicatul "Solidaritatea" din Polonia a intrat în legalitate, la şapte ani de la înfiinţare.
1994 - A murit fiziologul american Roger Wolcott Sperry, laureat, împreună cu D.H. Hubel şi T. Wiesel, al Premiului Nobel pentru Medicină în 1981. (n. 20 aug. 1913)
1996 - Inauguarea oficială, la Cernavodă, a primului reactor al Centralei nucleare electrice. Au participat preşedintele Ion Iliescu şi primul ministru canadian, Jean Chretien.
1997 - A murit pictorul Ion Musceleanu. (n. 14 oct. 1903)
2004 - Inaugurarea primei centrale eoliane din România, de 660 KW, la Ploieşti.
2004 - Spania: Jose Luis Rodriguez Zapatero, secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), câştigător al alegerilor legislative din 14 martie 2004, a fost învestit oficial în funcţia de prim-ministru al Spaniei.
2005 - A intrat oficial în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.