În perioada 7-9 iulie, a avut loc, la Sinaia, o convocare de analiză a activităţii desfăşurate de inspectoratele poliţiei din întreaga ţară în primele şase luni ale acestui an. Cu ocazia acestei întâlniri, s-a constatat o tendinţă descendentă a faptelor grave cu autor necunoscut comise în Bihor, care însă rămâne în topul judeţelor cu cele mai multe cauze penale. Astfel, numărul infracţiunilor constatate în semestrul I a.c. a fost de 2403, cu 15% mai puţine faţă de 2003 şi cu 21% mai scăzute faţă de anul 2002. Dintre acestea 631 sunt de natură economică, 396 de natură judiciară, iar 809 constituie alte infracţiuni. Cele mai însemnate scăderi se înregistrează la infracţiunile de omor cu 88%, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte cu 80%, vătămări corporale cu 65%. Cu toate că unele genuri de infracţiuni cum sunt tâlhăriile au înregistrat creşteri, acestea se datorează faptelor comise din anii anteriori, rămase iniţial cu autori necunoscuţi. Principalele reuşite ale poliţiştilor sunt desfiinţarea unor reţele de infractori, în special hoţi de maşini. Bihorul se află, însă, în topul faptelor penale cu peste 11.000 de asemenea infracţiuni. Acest fapt se datorează în parte şi unor disfuncţii apărute în cazul desfăşurării cercetărilor la locul faptei, acţiuni care necesită perfecţionare, nu întotdeauna poliţiştii bihoreni reuşind să interzică accesul unor persoane în câmpul infracţional, fapt care dăunează cercetărilor criminalistice de specialitate. Un alt punct ?slab? al poliţiei bihorene îl reprezintă raportul dintre cetăţean şi oamenii legii, comunicarea dintre aceştia fiind, de multe ori, deficitară. Şeful IPJ Bihor, chestor Chereji Gheorghe, consideră că este necesară sprijinirea poliţiei de către cetăţeni, astfel încât toate cazurile să poată fi soluţionate în cel mai scurt timp, dorind totodată să atragă atenţia şoferilor de taxi în privinţa relaţiilor pe care unii dintre ei le au cu infractorii. ?De foarte multe ori, taximetriştii îi ajută pe infractori, fiindu-le părtaşi la furturi şi spargeri, transportându-le marfa şi tăinuind acest lucru. Doresc să atrag atenţia acestor oameni, care încalcă conştient legea, mai ales că, de multe ori, taximetriştii cad şi ei victime infractorilor. Pentru ca rezultatele să fie pozitive trebuie să existe o bună colaborare între noi şi cetăţeni?- a declarat Chereji . Printre principalele obiective din perioada următoare se numără perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale şi mai ales a pregătirii în domeniul juridic, având în vedere apariţia noului cod penal şi a legii privind executarea pedepselor şi a normelor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.