Conducerea Universităţii Agora le-a pregătit vineri o surpriză reprezentantelor sexului frumos din cadrul instituţiei, profesoare şi studente, o întâlnire intitulată sugestiv "Reţeta femeilor de succes". Secretele reuşitei profesionale şi "ingredientele" necesare pentru a-şi construi o carieră de succes au fost dezvăluite de către interpreta de muzică populară Florica Zaha şi Alina Toma, expert în domeniul bancar. "Această întâlnire este un cadou pentru cei care au făcut primul pas spre succes la Universitatea Agora. În această lună în care sărbătorim femeile, Universitatea Agora a dorit să ofere doamnelor şi domnişoarelor care studiază în instituţie un cadou intitulat «Reţeta femeilor de succes», iar cel mai de preţ lucru este materia primă, adică informaţia pentru o carieră de succes", ne-a declarat Delia Ciurba, coordonatoarea proiectului. Care sunt paşii importanţi pe care i-aţi făcut în construirea carierei de succes?, Care a fost momentul în care a trebuit să luaţi cea mai grea decizie din punct de vedere profesional?, Cum aţi reuşit să menţineţi echilibrul între carieră şi familie?, Aţi fost vreodată în competiţie cu un bărbat pentru ocuparea unei funcţii? au fost doar câteva din întrebările la care invitatele evenimentului a trebuit să răspundă studenţilor prezenţi la manifestare. "Datorită reacţiei pozitive a studenţilor suntem convinşi că această manifestare se va transforma într-o tradiţie a Universităţii Agora, iar «ingredientele» dezvăluite vor contribui la desăvârşirea lor profesionlă", a precizat Delia Ciurba.