Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit, ieri dimineaţă, după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu, cauza acestuia fiind, cel mai probabil, fumatul. Pompierii chemaţi în ajutor l-au găsit pe orădean în casă, căzut, şi l-au evacuat, însă medicii au pronunţat decesul acestuia.                  

Pompierii au fost alertaţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 06.10, cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată pe strada Govorei din municipiul Oradea. “La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgenţă două echipaje din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Pompierii militari au pătruns în locuinţa inundată cu fum, acţionând simultan pentru căutarea şi salvarea eventualelor victime, respectiv pentru stingerea incendiului ce se manifesta în dormitorul casei, încăpere în care forţele de intervenţie l-au găsit, căzut lângă pat, pe proprietarul locuinţei”, a precizat cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Victima, în vârstă de 66 de ani, a fost evacuată de urgenţă de către pompieri, însă, din nefericire, viaţa acestuia nu a mai putut fi salvată, medicul prezent la faţa locului declarând decesul bărbatului. Pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind să împiedice propagarea acestuia la celelalte încăperi ale casei. A ars o canapea şi s-au degradat parţial o fereastră, o uşă şi două corpuri de mobilier din încăperea afectată de flăcări. Cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că evenimentul a fost cel mai probabil provocat de fumat. În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat: utilizaţi întotdeauna scrumiere grele, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionate din materiale incombustibile. Stingeţi ţigara numai în scrumieră. Se recomandă să puneţi puţină apă în aceasta pentru a favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări. Nu goliţi scrumierele în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde şi provoca un incendiu. Atunci când stingeţi ţigara, asiguraţi-vă că aţi stins-o cu adevărat, pentru că mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil, generând un incendiu care poate mistui întreaga locuinţă. Nu fumaţi în pat, mai ales când sunteţi obosiţi, când luaţi somnifere sau când aţi consumat alcool. Există riscul să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să provocaţi un incendiu.